Ministrul Educaţiei: „Universitatea din Bucureşti nu m-a contactat în legătură cu plagiatul lui Victor Ponta“. Rectorul UB: „Trimitem la Educaţie o nouă solicitare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat marţi, răspunzând unei întrebări privind plagiatul lui Victor Ponta, că nu a fost contactat de Universitatea Bucureşti cu acest caz, rectorul Mircea Dumitru spunând că va trimite la MECS o nouă solicitare să îi retragă fostului premier titlul de doctor.

"Nu m-a contactat Universitatea Bucureşti. Cu siguranţă, după ce voi termina bugetul, voi lua şi voi discuta toate priorităţile", a spus noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, întrebat dacă va lua o decizie privind retragerea titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003.

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat că va trimite şi ministrului Adrian Curaj solicitarea, pe care a mai trimis-o la Ministerul Educaţiei, prin care se solicită retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, după ce Comisia de Etică din UB a stabilit că fostul premier a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată.

La rândul său, şeful Comisie de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat că dosarul se află la Ministerul Educaţiei încă din septembrie 2012.
"Comisia de Etică şi-a făcut atunci treaba. Sigur că Universitatea Bucureşti ar putea să-i facă din nou o solicitare, dar dacă se schimbă din nou ministrul, ce facem?", a spus Marian Popescu.

Şeful Comisiei de Etică a venit şi cu o propunere pentru noul ministru al Educaţiei: "Trebuie reactivat acest dosar. Ministrul ar trebui să demită Consiliul Naţional de Etică, care a dat în 2012 verdictul că Victor Ponta nu a plagiat, ar trebui format un nou consiliu, care să reanalizeze dosarul".

În decembrie 2014, Universitatea din Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care solicita dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003, demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei notificări făcute de premier.

Victor Ponta, care atunci ocupa funcţia de premier, arăta, într-un mesaj postat pe Facebook, că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii din Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ponta preciza că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic. El menţiona că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, "respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment".

În 2003, fostul premier Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în drept la Universitatea din Bucureşti cu teza "Curtea Penală Internaţională", coordonatorul lucrării fiind Adrian Năstase, atunci premier în funcţie. În 2012, săptămânalul britanic de ştiinţă "Nature" a publicat în ediţia online ştirea potrivit căreia Ponta a fost acuzat de plagiat în legătură cu teza de doctorat. Materialul din "Nature" despre plagiat a fost preluat de presa românească şi internaţională. Ponta a respins acuzaţiile şi a declarat că este vorba de un joc politic, pe fondul unei dispute între Guvernul şi preşedintele României, pe atunci Traian Băsescu, pe tema reprezentării României în cadrul Consiliului European.
Lucrarea de doctorat a premierului a fost analizată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care a decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Pe 19 iulie 2012, Consiliul Naţional de Etică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică a anunţat că titlul de doctor al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.

Pe 20 iulie 2012, şi Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".

Premierul Victor Ponta declara atunci că decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este "politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică.
În august 2012, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru au făcut un denunţ la Parchetul instanţei supreme în acest caz, însă procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale.

Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova