Ministrul Educaţiei: „Universitatea din Bucureşti nu m-a contactat în legătură cu plagiatul lui Victor Ponta“. Rectorul UB: „Trimitem la Educaţie o nouă solicitare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat marţi, răspunzând unei întrebări privind plagiatul lui Victor Ponta, că nu a fost contactat de Universitatea Bucureşti cu acest caz, rectorul Mircea Dumitru spunând că va trimite la MECS o nouă solicitare să îi retragă fostului premier titlul de doctor.

"Nu m-a contactat Universitatea Bucureşti. Cu siguranţă, după ce voi termina bugetul, voi lua şi voi discuta toate priorităţile", a spus noul ministru al Educaţiei, Adrian Curaj, întrebat dacă va lua o decizie privind retragerea titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003.

Rectorul Universităţii Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat că va trimite şi ministrului Adrian Curaj solicitarea, pe care a mai trimis-o la Ministerul Educaţiei, prin care se solicită retragerea titlului de doctor al lui Victor Ponta, după ce Comisia de Etică din UB a stabilit că fostul premier a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată.

La rândul său, şeful Comisie de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti, Marian Popescu, a declarat că dosarul se află la Ministerul Educaţiei încă din septembrie 2012.
"Comisia de Etică şi-a făcut atunci treaba. Sigur că Universitatea Bucureşti ar putea să-i facă din nou o solicitare, dar dacă se schimbă din nou ministrul, ce facem?", a spus Marian Popescu.

Şeful Comisiei de Etică a venit şi cu o propunere pentru noul ministru al Educaţiei: "Trebuie reactivat acest dosar. Ministrul ar trebui să demită Consiliul Naţional de Etică, care a dat în 2012 verdictul că Victor Ponta nu a plagiat, ar trebui format un nou consiliu, care să reanalizeze dosarul".

În decembrie 2014, Universitatea din Bucureşti a transmis Ministerului Educaţiei o adresă prin care solicita dispunerea măsurilor necesare în vederea retragerii titlului de doctor în drept acordat lui Victor Ponta în 2003, demersul instituţiei de învăţământ superior fiind urmarea unei notificări făcute de premier.

Victor Ponta, care atunci ocupa funcţia de premier, arăta, într-un mesaj postat pe Facebook, că a trimis o scrisoare către rectorul Universităţii din Bucureşti în care îl notifică asupra faptului că renunţă la titlul de doctor în drept acordat în 2003. Ponta preciza că acesta este un gest pe care trebuia să îl facă mai demult, încă din momentul apariţiei acuzaţiilor publice cu privire la teza sa de doctorat, dar că nu a făcut acest lucru deoarece s-a considerat de bună-credinţă în argumentele sale la momentul apariţiei contestării şi nu a vrut să amestece planul pur profesional cu cel politic. El menţiona că, după ce va părăsi viaţa politică, îşi doreşte să iniţieze un nou demers doctoral, "respectând toate standardele şi cerinţele de la acel moment".

În 2003, fostul premier Victor Ponta a obţinut titlul de doctor în drept la Universitatea din Bucureşti cu teza "Curtea Penală Internaţională", coordonatorul lucrării fiind Adrian Năstase, atunci premier în funcţie. În 2012, săptămânalul britanic de ştiinţă "Nature" a publicat în ediţia online ştirea potrivit căreia Ponta a fost acuzat de plagiat în legătură cu teza de doctorat. Materialul din "Nature" despre plagiat a fost preluat de presa românească şi internaţională. Ponta a respins acuzaţiile şi a declarat că este vorba de un joc politic, pe fondul unei dispute între Guvernul şi preşedintele României, pe atunci Traian Băsescu, pe tema reprezentării României în cadrul Consiliului European.
Lucrarea de doctorat a premierului a fost analizată de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare, care a decis, în 29 iunie 2012, că premierul a plagiat în lucrarea sa de doctorat, fiind propusă atunci Ministerului Educaţiei retragerea titlului de doctor.

Pe 19 iulie 2012, Consiliul Naţional de Etică din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică a anunţat că titlul de doctor al lui Victor Ponta a fost obţinut în concordanţă cu legislaţia în vigoare în 2003 şi calificarea de plagiat în cadrul tezei sale de doctorat nu se poate susţine.

Pe 20 iulie 2012, şi Comisia de Etică a Universităţii Bucureşti a hotărât că Victor Ponta a plagiat, în teza de doctorat o treime din lucrare fiind copiată, "prin preluarea integrală de blocuri de text, de rânduri sau prin inversarea unor blocuri de text în raport cu sursele".

Premierul Victor Ponta declara atunci că decizia Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti, pe care a calificat-o drept "comisie ad-hoc" special pentru el, este "politică" şi că singura hotărâre recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică.
În august 2012, Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Minel Augustin Ofiţeru au făcut un denunţ la Parchetul instanţei supreme în acest caz, însă procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale.

Educație



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite