Manele şi miştouri fără matematică la Bacalaureatul de toamnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat a continuat, miercuri, cu proba scrisă la Matematică sau Istorie, în funcţie de profil. La examen au participat nu mai puţin de 30.000 de absolvenţi de liceu.

Subiectele au avut un nivel mediu, la fel ca în vară, susţin profesorii, dar la centrul de examen de la Liceul Teoretic „Benjamin Franklin” din Capitală, candidaţii au simţit diferit dificultatea cerinţelor, în funcţie de interesul acordat studiului. 

Deşi examenul se încheia oficial la ora 12.00, mulţi dintre candidaţii repartizaţi la acest liceu au ieşit în valuri din săli să-şi sărbătorească eşecul încă de la 10.30, când s-a scurs timpul obligatoriu de lucru în sala de examen. „Ne plictiseam”, a explicat râzând un tânăr pe care l-a completat cu sarcasm un prieten: „Am făcut tot, ştim tot!”.

Odată strânşi în găşti, cu maşinile deschise şi manelele la maximum, tinerii au început să schimbe impresii din scurta experienţă în sala de examen. „În vară a fost super uşor la Mate, mă uitam la exerciţii şi nu-mi venea să cred. Acum ne-au dat mai greu”, se plângea o fată care s-a grăbit să predea foaia de examen şi să iasă la o ţigară, deşi în prima sesiune a obţinut nota 4,60. „Lasă, că nici eu n-am făcut nimic”, o consola amuzat un prieten.

Profesorii susţin totuşi că subiectele de la Matematică n-au fost mai dificile decât cele din prima sesiune, astfel încât elevii ar fi trebuit să se descurce mai bine, cu condiţia să fi deschis cartea şi peste vară.

„Nivelul de accesibilitate al subiectelor este cel aşteptat, adică mediu. Problema care se naşte peste vară este legată de faptul că elevii nu mai au continuitate în pregătire, chiar dacă mulţi profesori s-au oferit să vină la şcoală să-i ajute”, a comentat Costel Chiteş, profesor de matematică la Colegiul Naţional „Tudor Vianu” din Capitală.

La Istorie a picat tot Evul Mediu

Şi la Istorie, subiectele au fost similare cu cele care din vară, însă acest aspect mai curând i-a încurcat pe tinerii care nu se aşteptau să mai pice o dată Evul Mediu. „Nu prea am făcut nimic la subiectul III că n-am mai învăţat Evul Mediu. Nu mă aşteptam să pice din nou”, a răspuns un tânăr deloc îngrijorat de perspectiva de a pica examenul. „Sunt sportiv la Dinamo şi nu prea am avut timp să mă duc pe la şcoală, ai mei mă susţin oricum că vor să facă ceva din mine”, a lămurit tânărul încrezător.

Pe de altă parte, candidaţii mai conştincioşi şi-au luat toate măsurile necesare pentru succes. „Am învăţat toată vară, n-am plecat pe nicăieri. Mi-am luat şi pantalonii care îmi poartă noroc şi mătăniile ăstea”, a arătat un tânăr care speră să ajungă sudent în această toamnă.

Candidaţii mai au de trecut o singură încercare în această sesiune de Bacalaureat şi anume proba la alegere a profilului şi specializării, care se desfăşoară vineri şi care le oferă posibilitatea de a alege dintre zece materii. Prima afişare a rezultatelor este programată marţi, pe 1 septembrie, iar contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00 - 20:00. Astfel, rezultatele finale vor fi publicate vineri, pe 4 septembrie.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate