FOTOGALERIE 78 de şcoli bucureştene au fost reabilitate prin programul BEI. Urmează alte 22

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, susţine că programul de reabilitare a şcolilor bucureştene din bani BEI se va încheia în 2013                         Foto: Mediafax

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat joi că 78 din cele aproximativ 100 de şcoli şi grădiniţe din Bucureşti incluse în proiectul de reabilitare finanţat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) au fost modernizate până acum. Unele nu mai fuseseră reabilitate de mai bine de jumătate de secol, susţine primarul.

78 din cele aproape 100 de şcoli incluse în programul finanţat de Banca Europeană de Investiţii (BEI) au fost reabilitate din 2003 până acum, iar alte 15 vor fi modernizate până la finele anului 2012, a anunţat primarul Sorin Oprescu în bilanţul prezentat joi ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Primarul general a mai declarat că estimează că în luna martie 2013 va fi încheiat proiectul cu BEI, potrivit Mediafax.

Sorin Oprescu i-a spus ministrului Educaţiei că în cadrul programului , demarat în 2003, doar două şcoli fuseseră reabilitate până în 2008, când el a preluat Primăria Capitalei.

Edilul şef al Capitalei a precizat că în total sunt 102 şcoli cuprinse în program, dar două dintre ele sunt în litigii, astfel încât Primăria nu se poate atinge de ele.

Şcoli încremenite la nivelul anului 1960

Primarul a adăugat că din şcolile cuprinse în programul de reabilitare BEI, 64 sunt şcoli generale, 15 sunt licee, 19 sunt şcoli speciale şi patru sunt grădiniţe. 

La aceste unităţi de învăţământ s-au făcut lucrări de consolidare a structurii de rezistenţă, s-a refăcut termoizolarea, au fost dotate cu reţele noi de date şi voce, cu instalaţii de incendiu şi efracţie, dar şi cu sisteme video în interior şi exterior.

Oprescu a mai spus că aceste şcoli nu mai fuseseră reabilitate de zeci de ani, unele din 1960.

Totodată, în cadrul programului BEI au fost refăcute şi dotate 350 de laboratoare şi 78 de cabinete medicale.

Edilul Capitalei i-a mai spus ministrului Educaţiei că la câteva dintre şcoli încă se mai lucrează la exterior sau la sălile de sport, fără ca activitatea educaţională să fie afectată.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort