Fostul ministru al Culturii a plagiat în teza de doctorat. S-a cerut Ministerului retragerea titlului de doctor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul ministru al Culturii, Ionuţ Vulpescu, şi-a plagiat teza de doctorat, plagiatul fiind constatat de Universitatea din Bucureşti.

Ionuţ Vulpescu a plagiat în teza sa de doctorat, iar rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a cerut Ministerului Educaţiei să îi retragă titlul de doctor, spun sursele Edupedu.ro. Decizia vine după ce Universitatea a fost sesizată cu privire la plagiat de către lectorul Cătălin Cioabă, conform edupedu.ro

Ionuţ Vulpescu a susţinut în noiembrie 2008, la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, teza de doctorat intitulată “Etica între teologie şi filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creştin“. Vulpescu l-a avut coordonator de doctorat pe profesorul Vasile Morar. 

Lectorul universitar Cătălin Cioabă a scris în urmă cu două luni, pe Contributors, că teza de doctorat a lui Ioan Vulpescu “conţine o cantitate considerabilă de text preluat fără indicarea sursei”. Teza “Etica între teologie şi filozofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creştin” are “elemente indubitabile de plagiat”, scria Cioabă, care a sesizat Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti cu privire la acest plagiat.

Potrivit cercetătorului, este vorba despre pasaje luate copy-paste “de pe internet, din articole de specialitate sau chiar din articole de presă”. Cioabă a relatat pe Contributors că a identificat în teza fostului ministru pasaje “preluate din Wikipedia, Jurnalul naţional, portalul Crestinismortodox.ro, sau chiar referate online de pe pagini precum „Regielive””.

Ionuţ Vulpescu este senator PSD şi a fost deputat al aceluiaşi partid, în 2012-2016. A fost ministru al Culturii în 2014-2015, în guvernul Ponta, precum şi în 2017 în Guvernul Tudose. Vulpescu a absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti şi şi-a obţinut doctoratul la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?