Articol publicitar

Fii Student la ASE! Admitere IULIE 2023 la Academia de Studii Economice din București

Publicat:

Concursul de admitere la ASE la programele universitare de licență pentru anul universitar 2023-2024 începe vineri, 7 iulie a.c. Înscrierile au loc online, pe platforma instituțională admitere.ase.ro, în perioada 7 – 14 iulie a.c., prin încărcarea documentelor de concurs.

Cea mai bună universitate economică și de administrație publică din Europa de Sud-Est vine și anul acesta cu una dintre cele mai generoase oferte de școlarizare pentru candidații săi - peste 7000 de locuri, aproape jumătate fiind finanțate de la bugetul de stat. Candidații pot opta pentru unul sau mai multe dintre cele 35 de programe universitare de licenţă, cu predare în limbile română, engleză, franceză sau germană – 25 de programe pentru forma de învățământ cu frecvenţă și 10 programe la distanţă şi cu frecvenţă redusă. Calendarul Admiterii poate fi consultat pe pagina dedicată Admitere licență, unde candidații pot studia planurile de învățământ și fișele de disciplină la fiecare program de studii, pentru a afla ce urmează să studieze la ASE. De asemenea, pe pagina de Admitere, candidații pot afla detalii în legătură cu perspectivele de angajare dobândite la absolvirea programelor de licență oferite de ASE.

Concursul de admitere iulie 2023 constă în:

· eseul motivațional

· testul de competenţă lingvistică, susținut doar de către candidaţii care optează pentru un program cu predare în limbă străină sau pentru programul „Limbi moderne aplicate” și care nu au certificat de competență lingvistică, recunoscut de ASE (detalii);

· media generală de admitere, ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii liceale (30%).

Vă așteptăm cu drag să deveniți candidații noștri! ASE poate fi alegerea câștigătoare pentru tine!

Atunci când îți alegi facultatea este normal să te gândești la ce oportunități de angajare ai pe viitor, și, desigur, să ții cont de prestigiul universității. Făcând alegerea corectă, vei avea șansa de a învăța foarte multe lucruri, de a deveni performant pe piața muncii și de a avea cei mai frumoși ani ai vieții. Ai o variantă sigură aici, în România – Academia de Studii Economice din București. Aici ai posibilitatea să devii un specialist competitiv, acumulând cunoștințe și experiențe de învățare și  de viață studențească în țară, dar și în străinătate, prin numeroasele mobilități  Erasmus pe care le oferă ASE.

Ce perspective au absolvenții ASE pe piața muncii?

ASE este o universitate de cercetare avansată şi educaţie, bine poziționată la nivel internaţional, fapt atestat de recentele topuri de prestigiu. Academia de Studii Economice din București se situează, pentru a patra oară consecutiv, pe locul I în România, conform prestigiosului Times Higher Education World University Rankings, ediția 2023, și este singura universitate din țară care se află, pentru al doilea an consecutiv, în top 600 la nivel mondial.  

Angajatorii apreciază foarte mult studiile urmate la ASE. Diploma de absolvent ASE constituie garanția unui viitor sigur – o confirmă influentul QS World University Rankings, unde ASE este universitatea cu o foarte bună inserție a absolvenților pe piața muncii. 86% dintre absolvenții noștri își găsesc de lucru în primele 6 luni de la terminarea facultății în domeniul studiat, având oportunitatea de a-și clădi un viitor sigur și bine plătit.

Pentru a afla în ce condiții ar urma să învețe și să locuiască (în cazul celor care vor sta la cămin) în perioada studenției, candidații interesați pot vizita campusul ASE, accesând modernul tur virtual al ASE, care poate fi vizionat și cu ochelarii VR (realitate virtuală).

Pentru întrebări și informații detaliate despre Admitere și ASE, candidații au la dispoziție paginile instituționale Admitere Licență 2023, Facebook, Instagram, adresa de e-mail admitere@ase.ro, dar și cunoscutul Call Center Info Admitere la care 15 studenți și consilieri răspund întrebărilor candidaților. Studenți ASE răspund la întrebări și pe grupul de Facebook Admitere 2023, special creat pentru a contribui la orientarea candidaților interesați de alegerea domeniilor de studiu, în cunoștință de cauză.

La 110 ani de excelență academică, ASE are o comunitate puternică cu peste 25 000 de membri, într-o permanentă adaptare la cerințele economiei de piață, în strânsă legătură cu standardele mediului de afaceri. ASE este liderul învățământului superior economic din România, unde cu siguranță poți găsi multe oportunități pentru a avea o carieră de succes în viață!

ASE urează succes tuturor tinerilor care pășesc într-o nouă etapă în viață – aceea de student!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG