Exemplu. Cum redeschid şcolile statele europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Austria încearcă să relaxeze măsurile restrictive impuse de coronavirus FOTO Getty Images

Austria încearcă încet-încet să iasă din blocajul creat de pandemia cu noul coronavirus. Vineri, autorităţile au anunţat că majoritatea elevilor se vor reîntoarce la şcoală pe 18 mai. Dar cursurile se vor desfăşura într-o formulă nouă.

Majoritatea elevilor din clase va fi împărţită în două, fiecare jumătate participând la cursuri câte o jumătate de săptămână, pentru a se asigura distanţarea socială. Băncile elevilor vor fi prin urmare suficient de departe una de alta astfel încât sănătatea copiilor să nu fie pusă în pericol, au anunţat vineri autorităţile austriece, citate de Reuters.

Austria a luat măsuri din vreme pentru a controla pandemia de Covid-19 închizând în urmă cu o lună şcolile, barurile, restaurantele şi magazinele neesenţiale, precum şi alte locuri în care se concentrau multe persoane. Autorităţile au cerut populaţiei să rămână acasă şi să lucreze de acasă dacă este posibil. 

Acest lucru a contribuit la încetinirea răspândirii zilnice a infecţiei, la mai puţin de 2%., Austria înregistrând un total de 15.011 cazuri confirmate şi 530 de decese. 

Reprezentanţii guvernului susţin că aceste cifre justifică ridicarea măsurilor restrictive care a început săptămâna trecută prin redeschiderea centrelor de bricolaj şi a grădinilor publice, ca şi a micilor magazine. 

Elevii din ultimul an de studiu ar fi trebuit să se reîntoarcă la cursuri pe 4 mai, dar reprezentanţii guvernului au decis săptămâna aceasta ca şcolile să se redeschidă ”pas cu pas”, începând cu 15 mai. 

Câte o jumătate de săptămână la şcoală

”Dacă totul merge bine şi numărul de infecţii nu va creşte..., dacă experienţele Danemarcei şi Norvegiei, care au decis să deschidă şcolile mai repede sunt bune, atunci a doua fază a redeschiderii şcolilor va avea loc”, a declarat ministrul Educaţiei, Heinz Fassmann. ”În esenţă, toate tipurile de şcoli pentru copii între 6 şi 14 ani”, a completat acesta. Şcolile vor fi redeschise oficial pe 15 mai, pentru lucrări pregătitoare, dar cursurile vor fi reluate abia lunea următoare, pe 18 mai, a mai spus oficialul.

Elevii din majoritatea claselor vor fi împărţiţi în două grupe, primul urmând să participe la cursuri de luni şi până miercuri – o jumătate de săptămână – iar celălalt, joi şi vineri. Săptămâna următoare, grupele se vor roti. 

Elevii de 15 ani şi peste care nu sunt în ultimul an de studii ar trebui să revină la cursuri pe 29 mai, a adăugat  Fassmann. 

Danemarca a relaxat măsurile restrictive săptămâna trecută prin redeschiderea şcolilor şi a centrelor de îngrijire de zi, dar de teamă că acestea vor deveni terenuri propice pentru infecţie i-a făcut pe mulţi dintre părinţi să-şi ţină copiii acasă. 

În Austria, guvernul condus de conservatori s-a confruntat cu critici acerbe pentru redeschiderea magazinelor şi a altor afaceri, înainte de a contura planuri pentru şcoli. Saloanele de coafură şi magazinele mari urmează să se redeschidă de la 1 mai, urmate de cafenele, baruri, restaurante, biblioteci, muzee şi biserici, din 15 mai

"Planul în etape prezentat astăzi este întârziat şi chiar mai mult decât atât, dar este în mod cert un pas important în asigurarea clarităţii pentru părinţi, elevi şi profesori la care SPO l-a solicitat", a declarat liderul opoziţiei social-democraţilor (SPO), Pamela Rendi- Wagner.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!