Elevii vor fi orientaţi către învăţământul profesional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elevii claselor a VII-a şi VIII-a vor fi consiliaţi pentru a alege învăţământului profesional-dual, anunţă directorul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Gabriela Petre. Totodată, de consiliere vor avea parte şi actualii elevi ai şcolilor profesionale, pentru a-şi putea găsi de lucru.

Gabriela Petre mai spune că elevii claselor  VII-a şi a VIII-a vor fi orientaţi către învăţământul profesional, printr-un proiect care va fi finanţat prin Fondul Social European, arată agerpres. Nu în ultimul rând, aceasta a subliniat că de consiliere vor avea parte şi elevii care se află acum în şcolile profesionale şi tehnice în vederea găsirii unui loc de muncă.

Începând cu anul şcolar 2016-2017, anunţă directorul CNDIPT, vor fi disponibile documentele pentru încheierea contractelor de pregătire practică pe care angajatorul îl încheie cu unitatea şcolară, în cadrul învăţământului profesional-dual, anunţă directorul Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, Gabriela Petre.

„Avem în vedere să continuăm propunerile de modificare a legislaţiei care ţin în principal de reglementări de legislaţie secundară, proceduri care să întărească calitatea pregătirii practice a elevilor care se întâmplă la angajator, cu nişte condiţii de calitate pentru angajator pentru desfăşurarea activităţii de pregătire practică a elevilor,şi consolidarea calităţii examenului de certificare a absolvenţilor. Toate aceste documente alături de un pachet de criterii privind practica absolvenţilor vor fi disponibile începând cu anul şcolar 2016-2017. Aceste documente vor face parte din contractul de pregătire practică pe care angajatorul îl încheie cu unitatea şcolară, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean are un rol major în monitorizarea pregătirii practice", a explicat Gabriela Liliana Petre, potrivit agerpres.

Alternativă pentru elevii care nu iau BAC-ul

Proiectul învăţământului profesional-dual ar urma să fie implementat în colaborare cu agenţii economici, care ar oferi calificare la locul de muncă. Totodată, ar da posibilitatea elevilor, pe de o parte, să migreze din învăţământul profesional astfel încât să poată face şi o Facultate, dacă vor, iar, pe de altă parte, le-ar oferi o mai mare calificare decât până acum. 

Absolvenţii de liceu care nu iau examenul de Bacalaureat vor putea de la anul să să se înscrie în învăţământul profesional şi să capete o calificare. Mai mult, potrivit proiectului Ministerului Educaţiei privind învăţământul profesional-dual, ar putea avea şi burse din partea companiilor.

Proiectul prevede acordarea bursei profesionale de la bugetul de stat pentru elevii care urmează un program de formare în sistem profesional-dual de nivel 4, până la împlinirea vârstei de 20 de ani, subvenţionarea integrală a transportului şcolar, a costurilor legate de cazare şi masă la internate pentru elevii care urmează un program de formare în sistem profesional-dual de nivel 3 şi 4, dar şi acordarea de burse şi alte facilităţi din partea companiilor.

Când ar fi perfect funcţional proiectul

Potrivit directorului CNDIPT, Gabriela Petre, proiectul ar putea fi implementat la nivel naţional abia în 10 ani.

„Proiectul este un cadru pe care să dezvoltăm. În primă fază va fi implementat pe programele cerute mai mult de angajatori, la nivel micro, pentru că trebuie să vedem ce resursă uman avem pentru nivelurile 4 şi 5, cum putem să facem reconversia resurselor umane din sistem şi cum aducem oameni noi în sistem, eventual cum aducem specialişti din domeniile economice să fie resursă umană în sistemul de învăţământ profesional-dual”, a explicat Gabriela Petre.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce a plecat, de fapt, Theo Rose de la Vocea României: „Anul ăsta, show-ul se oprește pentru mine”
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători