Elevii solicită numirea unui ministru integru, competent, ce se poate menţine departe de orice ingerinţe politice

0
Publicat:

Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis şi prim-ministrului Nicolae Ciucă să numească un nou ministru al Educaţiei care să fie o persoană "integră", ale cărei competenţe profesionale nu pot fi puse sub semnul întrebării şi care să se poată menţină departe de orice ingerinţe politice şi să înţeleagă necesitatea implementării unei reforme "reale" şi "curajoase".

Foto Shutterstock

"Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat prim-ministrului şi preşedintelui României să trateze cu maximă responsabilitate situaţia în care ne aflăm şi să numească, în cel mai scurt timp posibil, un nou ministru, care să îndeplinească următoarele criterii: să fie o persoană integră, ale cărei competenţe profesionale să nu poată fi puse în nicio secundă sub semnul întrebării, să fie o persoană cu o viziune bine întipărită în minte despre modul în care sistemul de educaţie ar trebui să arate în viitor, să fie o persoană care se poate menţine departe de orice ingerinţe politice care afectează şi acum învăţământul, să fie o persoană care înţelege necesitatea implementării unei reforme reale şi curajoase în sistem şi, nu în ultimul rând, să fie o persoană care înţelege nevoia unui parteneriat solid cu cei mai importanţi actori implicaţi în actul educaţional: elevi, profesori şi părinţi", a transmis organizaţia, potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES.

Elevii au subliniat că orice zi în care Ministerul Educaţiei "nu îşi reintră în ritmul normal" de lucru este o zi pierdută, în care s-ar putea construi un viitor mai bun pentru copiii din România.

"De patru zile, educaţia nu are un ministru cu puteri depline, care să se poată implica activ în rezolvarea celor mai grave probleme cu care sistemul se confruntă în această perioadă: implementarea reformei legislative aferente programului 'România Educată', asigurarea resurselor bugetare necesare pentru a oferi gratuitatea pe transport pentru elevii navetişti şi, nu în ultimul rând, rezolvarea obstacolelor cauzate de criza energetică, care pune sub semnul întrebării modul în care şcolile vor funcţiona în această iarnă", a explicat Consiliul Naţional al Elevilor.

Sorin Cîmpeanu şi-a dat demisia joia trecută din funcţia de ministru al Educaţiei. În urmă cu câteva zile, jurnalista Emilia Şercan îl acuzase pe Cîmpeanu că ar fi plagiat un curs universitar şi şi-a fi "însuşit fraudulos şi paternitatea" mai multor capitole semnate anterior de alţi autori.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Zodia care va avea noroc triplu la bani, carieră și în iubire, din aprilie. Ce nativ va avea parte de tot ce a visat vreodată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul