Elevii români, ultimatum pentru ministrul de Finanţe: „Bursele sau demisia!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Bursele sau demisia!”, este ultimatum-ul dat lui Florin Cîţu de către reprezentanţii elevilor, care cer finanţarea necesară garantării cuantumului minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România.

„În contextul campaniei „Burse în toată România!”, prin care peste 34 de mii de cetăţeni solicită ministrului Finanţelor Publice, domnul Florin Cîţu, să prevadă în Legea bugetului de stat pentru anul 2020, finanţarea necesară garantării cuantumului minim pentru acordarea burselor pentru elevii din România, având în vedere faptul că domnul ministru a lansat o proiecţie bugetară care nu conţinea finanţarea necesară pentru a satisface nevoile elevilor şi nu a participat la consultările cu reprezentanţii elevilor, condamnăm atitudinea dezinteresată a acestuia şi solicităm ferm revizuirea bugetului, astfel încât educaţia să constituie cu adevărat o prioritate pentru actuala guvernare”, se arată în comunicatul remis Adevărul. 

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) arată că, atât miercuri, la negocierile purtate de reprezentanţii elevilor din România cu reprezentanţii structurilor asociative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, cât şi marţi, când reprezentanţii elevilor au depus miile de semnături la Ministerul Finanţelor Publice, ministrul a refuzat să participe, fiind înlocuit de domnul secretar de stat Sebastian Burduja, care a livrat reprezentanţilor prezenţi la masa discuţiilor mesajul potrivit căruia nu există finanţarea necesară, iar sumele corespunzătoare burselor trebuie alocate din fondurile administraţiilor publice locale, în foarte multe cazuri insuficiente pentru a suporta o astfel de măsură.

CNE susţine că Ministerul Finanţelor Publice nu doreşte să investească în elevii români, nefiind de acord cu impunerea unui cuantum minim al burselor asigurat din bugetul de stat şi folosind principiul descentralizării drept pretext pentru a nu îşi asuma problema burselor. În condiţiile în care cuantumul minim ar rămâne la latitudinea primăriilor, ar exista în continuare localităţi unde bursele sunt alocate în cuantumuri nesemnificative sau deloc, iar dacă s-ar impune un cuantum minim la nivel naţional, fără garantarea resurselor necesare din bugetul de stat, încă nu s-ar putea vorbi despre „burse în toată România”, ci doar în localităţile unde există fonduri. „Ca urmare a celor prezentate, dacă până la începutul săptămânii următoarea bursele elevilor nu se vor regăsi pe agenda domnului ministru Florin Cîţu şi în proiecţia bugetară pentru anul 2020, Consiliul Naţional al Elevilor solicită public demisia acestuia”, se mai arată în comunicat. 

„Bursele elevilor nu sunt o prioritate pentru domnul Cîţu. Dacă până luni nu va fi prevăzută în Legea bugetului de stat pentru anul 2020 finanţarea necesară pentru garantarea unui cuantum minim pentru burse, îi solicităm domnului ministru să îşi asume iresponsabilitatea pentru nevoile elevilor din România şi, odată cu ea, şi predarea mandatului”, a declarat Antonia-Laura Pup, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală