Elevii întorși din străinătate vor beneficia de grupe de acomodare și cursuri de limba română

0
Publicat:

Preşedintele Iohannis a promulgat, luni, un act normativ care vizează completarea Legii educaţiei şi prevede că unităţile de învăţământ vor putea organiza grupe de acomodare pentru preşcolarii şi elevii care nu au fost înscrişi pentru o perioadă de doi ani în sistemul de învăţământ din România.

Iohannis a promulgat un act normativ care completează Legea Educației Foto: Presidency.ro

Potrivit legii promulgate, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal al elevului care nu a fost înscris în sistemul de învăţământ din România în ultimii doi ani, inspectoratul şcolar judeţean organizează în cadrul unităţilor de învăţământ grupe de acomodare, în cadrul cărora sunt predate noţiuni de limbă, cultură românească, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei.

Totodată, pentru organizarea şi predarea noţiunilor de limbă, cultură şi civilizaţie românească în cadrul grupelor de acomodare se pot organiza sesiuni de informare şi schimburi de bune practici cu persoanele implicate în predarea cursului de Limbă, cultură şi civilizaţie românească în statele membre UE.

În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Ministerul Educaţiei va elabora normele metodologice necesare.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!