Elevii cer educație sexuală obligatorie în școli. De ce nu se poate

0
Publicat:

Materia "Educație sexuală" ar trebui să devină obligatorie în toate școlile din România, cere Consiliul Național al Elevilor, care lansează în acest sens apelul „Educă astăzi, pentru a preveni ziua de mâine”. Reprezentanții elevilor atrag atenția asupra celor mai recente scandaluri din școli și universități, dar și asupra unor statistici mai mult decât alarmante: 45% dintre mamele sub 15 ani din Uniunea Europeană provin din România. 

Educația sexuală este materie opțională. Sursa foto: arhivă

Consiliul Național al Elevilor transmite într-un comunicat că educația sexuală îi pregătește pe tineri pentru viață prin prevenirea sarcinilor nedorite și a bolilor cu transmitere sexuală, prin promovarea relațiilor sănătoase și bazate pe respect reciproc, prin combaterea violenței sexuale și sprijinirea dezvoltării emoționale și psihologice a elevilor.

Reprezentanții elevilor atrag atenția că, „în timp ce candidații la prezidențiale dezbat despre avort, o realitate dureroasă rămâne ignorată: România deține recordul tragic al mamelor minore din UE. 45% din totalul mamelor sub 15 din Uniunea Europeană sunt din țara noastră. În spatele acestor cifre se află povești de viață marcate de provocări și renunțări timpurii".

Elevii atrag atenția că această problemă generează consecințe severe, cum ar fi sărăcia, excluziunea socială, dificultăți în sănătatea publică și mentală, precum și costuri economice ridicate. În același timp, afectează negativ imaginea țării noastre pe plan internațional. 

Potrivit organizatiei, schimbarea curriculumului și a planurilor-cadru reprezintă o oportunitate ideală de a discuta despre aceste subiecte și de a introduce educația sexuală ca materie obligatorie.

„Deși disciplina "Educație pentru sanatate" există și include aspecte legate de educația sexuală, aceasta este opțională, ceea ce face ca informațiile să nu ajungă la toți elevii. (...) Cerem ca educația sexuală să fie o prioritate națională, indiferent de orientarea politica. Viitorul președinte să susțină educația sexuală, să pună presiune pe sistemul educațional și să deschidă un dialog național pe acest subiect. Ne dorim un viitor mai bine informat și mai sănătos, o responsabilitate comună, nu doar a elevilor sau profesorilor", au mai transmis elevii.

Dascăl: „Contracepția intră deja în programa de Bacalaureat”

O idee cel puțin controversată, pe marginea căreia s-a dezbătut foarte mult, educația sexuală în școli, așa cum solicită elevii, este greu de implementat, spun profesorii. „Dacă vorbim despre o materie obligatorie, această disciplină ar trebui să fie cuprinsă într-un trunchi comun și să intre în norma didactică a unui profesor. Iar acest profesor nu ar putea fi decât profesorul de biologie”, a precizat pentru „Adevărul” Ionela Cociorva, profesoară de Biologie în cadrul Colegiului Național I.L.Caragiale din București. „Sau, cine știe, un cadru medical, colaborator cu normă didactică. Însă, indiferent de cine ar preda această materie, un lucru este cert: din punctul meu de vedere, materia ar trebui să cuprindă o sferă mult mai largă de informație. Cel mai bine ar fi să se numească „Educație pentru sănătate” și să fie concepută în funcție de vârsta elevilor și de capacitatea lor de a înțelege și asimila această informație”, a mai precizat dascălul. 

Ionela Cociorva consideră că în cadrul acestor ore ar putea fi invitați specialiști precum medici, psihologi, sociologi care să le explice elevilor anumite noțiuni de bază și să le consolideze în primul rând cultura generală: „Deși, vă spun sincer, și materiile clasice, consacrate ating acest subiect. De exemplu, în clasele a VI-a, a VII-a, a X-a și a XI-a elevii învață la Anatomie despre boli, dar într-un alt mod. De exemplu, învățăm despre sistemul digestiv vorbim despre gastrită. Învățăm despre sistemul reproducător, vorbim și despre sarcină, concepție, contracepție, boli cu transmitere sexuală etc. Contracepția intră chiar în programa de Bacalaureat”. 

O idee greu de pus în aplicare. „Ar trebui să se modifice întreaga programă școlară”

Dascălul consideră că o oră pe săptămână ar fi suficient pentru a le vorbi copiilor despre sănătate și educație sexuală: „Nu ai atât de multă informație cât s-o distribui uniform pe parcursul unui întreg an școlar. Cât să le vorbești copiilor? La un moment dat nu mai ai ce să le spui. Așa că educația sexuală ar trebui inserată într-o materie care să cuprindă informații și noțiuni mai ample din domeniul sănătății”. 

Dacă se dorește ca materia să devină obligatorie, atunci se va modifica programa școlară:„Care, la gimnaziu, este deja concepută și implementată. Deci, nu văd cum ar mai putea introduce încă o materie. S-ar da totul peste cap. Programa ar trebui refăcută. Ceea ce este imposibil. La liceu, în schimb, ar exista șanse, căci la noua programă încă se lucrează”. 

Însă, continuă dascălul, elevii ar trebui să se gândească foarte bine ce solicită căci o materie obligatorie vine la pachet cu responsabilități pe măsură: „Vor trebui să învețe, vor fi ascultați din ce au învățat, vor fi evaluați, vor primi note. Și atunci s-ar putea să nu mai vrea, să nu mai fie atât de încântați. Sincer vă spun, eu nu cred că liceenii își doresc educație sexuală obligatorie”. 

Părinte: „O astfel de idee nu stă, deocamdată, în picioare” 

Este mai mult decât evident că în România avem nevoie de educație sexuală care să se predea în școală, consideră Iuliana Constantinescu, reprezentantul părinților din cadrul Liceului teoretic „Lucian Blaga” din Capitală: „Însă totul trebuie foarte bine gândit și foarte bine organizat. Iar în momentul de față o astfel de propunere nu stă în picioare. Ca disciplină obligatorie va fi foarte greu de implementat, în condițiile în care la gimnaziu avem deja conturate niște planuri cadru care se aplică de câțiva ani. Deci în trunchiul comun nu mai pot fi introduse alte discipline obligatorii”. 

Părintele a declarat pentru „Adevărul” că materia - obligatorie sau opțională - ar trebui să se numească „Educație pentru sănătate” și să cuprindă o paletă mult mai largă de concepte, noțiuni și informații: „Începând cu educație sexuală, educație pentru sănătate, lecții de prim ajutor, de reacție în caz de calamități etc. Foarte mulți copii care nu cunosc noțiuni elementare își caută informațiile pe internet. Aici însă, le găsesc distorsionate, eronate sau distribuite chiar cu rea intenție. Și atunci da, școala ar trebui să-i învețe de la ce transformări se produc în corpul lor până la ce înseamnă un abuz sexual, cum recunoaștem un abuz sexual, cum ne protejăm, cum îl prevenim, cui putem cere ajutor. Copilul trebuie de mic să știe până unde merge limita decenței, unde se termină gluma și unde începe abuzul”. 

Profesorii, martorii tăcuți ai agresiunilor în școli 

Însă și profesorii ar trebui „școliți” în acest sens, consideră părintele: „Profesorii au nevoie de formare pe foarte multe paliere pentru că, din nefericire, școala nu-i învață pe aceștia  decât să predea strict niște noțiuni științifice pe o anumită disciplină. Și atât. Iar ei nu cunosc noțiuni elementare despre cum să te porți în preajma unui copil, cum să comunici cu un copil. Este nevoie de tact, de pricepere, de capacitatea de a-ți regla discursul în funcție de vârsta acelui copil și a capacității sale de înțelegere”. 

Iuliana Constantinescu a precizat că mulți profesori sunt ei înșiși agresori, iar alții martori tăcuți și indiferenți la acte de violență pe care în mod normal ar trebui să le raporteze. „Dar aleg să nu se implice. Eu mi-aș dori foarte mult ca dascălii să aibă puterea reacției. Pentru că, de foarte multe ori, observă comportamente nepotrivite în jurul lor, însă aleg să privească în altă parte”, a mai spus reprezentanta părinților.

Opționalul, Cenușăreasa din orar

În prezent, materia „Educație sanitară”, care include și informații despre educația sexuală, este o materie opțională. Însă doar în anumite școli și licee. Motivul? Mulți dintre elevii claselor de liceu se orientează către alte opționale, care îi ajută în pregătirea pentru Bacalaureat. „Materii precum Educație sanitară, Educației financiară, Educație juridică cu greu își fac loc în orarul elevilor. Motivul? Cei mai mulți optează pentru materii care îi ajută realmente în pregătirea pentru examenele naționale. De exemplu, dacă elevii dau la Bacalaureat examen la engleză este firesc să aleagă un opțional de engleză”, ne-au explicat profesorii cu care am vorbit. Apoi, în general, materiile opționale  nu au loc în orarul elevilor, încărcat cu materii consacrate: Limba română, Matematică, Fizică, Biologie, Chimie etc.