Educaţia în vremea COVID19: Cum se pregătesc liceenii din mediul rural pentru BAC

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de liceeni din mediul rural participă, pe toată perioada închiderii şcolilor din cauza pandemiei cu noul coronavirus, la meditaţii şi ateliere de dezvoltare personală online.

Liceenii din mediul rural au acces la meditaţii online, prin platforma www.scoaladinvaliza.ro, realizată de către Fundaţia World Vision România.

Mai mult, 5.770 de elevi au posibilitatea de a participa la ore online susţinute de profesori pe platformă. „Elevii care trebuie să susţină Bacalaureatul anul acesta sunt în pericol de a rămâne în urmă la materiile de învăţământ la care vor susţine examen, astfel că profesorii şi coordonatorii proiectului „Vreau în clasa a 9-a”, program de burse pentru liceenii din mediul rural desfăşurat încă din 2008 de Fundaţia World Vision România, au demarat un program de meditaţii online. Programul ajută liceenii să îşi ducă la bun sfârşit pregătirea pentru examenul de bacalaureat. Elevii care vor beneficia de meditaţii sunt din judeţele Cluj, Vâlcea, Vaslui şi Ialomiţa, iar profesorii care vor preda digital în perioada următoare provin fie din cadrul liceelor la care învaţă elevii, fie din şcolile sau instituţilor educaţionale partenere”, se arată în comunicatul de presă remis Adevărul.


Primele sesiuni de meditaţii online la Limba Română, Matematică, Biologie şi Informatică au început de pe data de 14 martie şi funcţionează în continuare fără probleme, pe Skype. 

„Educaţia înseamnă şi adaptabilitate – este esenţial să continuăm meditaţiile, chiar şi în contextul pandemiei, elevii de clasa a XII-a au de susţinut un examen de bacalaureat şi vrem să ne asigurăm că facem tot ce putem ca ei să fie pregătiţi pentru el. Facem demersurile necesare pentru a asigura sesiuni de meditaţii online, în măsura disponibilităţii profesorilor cu care colaborăm şi credem că această metodă este una eficientă şi ne ajută să susţinem mai departe misiunea organizaţiei noastre – facilitarea accesului la educaţie pentru mediul rural ” , a declarat managera programului „Vreau în clasa a 9-a”, Luiza Manciu.

450 de bursieri vor participa la ateliere de dezvoltare personală online

În cadrul atelierelor de dezvoltare personală, liceeni vor face în perioada următoare sesiuni de public speaking cu aplicabilitate individuală, prin care vor învăţa şi fixa elemente de limbaj non-verbal, paraverbal, abilităţile unui bun vorbitor, rolul intonaţiei în exprimarea mesajului verbal. Scopul atelierelor este ca elevii să identifice ce calităţi sunt necesare sau trebuie dezvoltate pentru fiecare elev în parte.

În perioada închiderii şcolilor din cauza pandemiei de coronavirus, elevii se vor întâlni cu psihologii şi asistenţii sociali ai Fundaţiei în grupuri de câte 15-20 de bursieri, tot online, prin intermediul unor aplicaţii dedicate care facilitează interacţiunea.

Proiectul “Şcoala din Valiză” aduce elevii din mediul rural la ore online zilele următoare


Chiar dacă şcolile sunt închise, şi profesorii parte din proiectul Şcoala din Valiză şi-au continuat activitatea de acasă, în online. Astfel că în doar două zile, acesţia au pregătit 260 de lecţii digitale pe platforma www.scoaladinvaliza.ro, iar 50 dintre lecţii au fost deja acceste de peste 550 de elevi.
„În momentul suspendării cursurilor de la şcoală, primul meu gând s-a îndreptat exact către platforma <<Şcoala din valiză>>. Predând limba şi literatura română, o disciplină la care elevii vor susţine examene la finalul anului şcolar, sunt conştientă că trebuie să găsim soluţii pentru a-i ţine pe elevi conectaţi cu materia, iar <<Şcoala din valiză>> a reprezentat soluţia ideală şi la îndemână. Elevii erau deja familiarizaţi cu platforma, lucrând pe aceasta şi la ore, aşa că de acasă, de pe contul personal, fiecare accesează materialele pe care eu le postez. Sunt materiale de studiu, exerciţii interactive, pe placul elevilor sau chiar teste, la care sunt evaluaţi imediat, aşadar există feedback şi pentru elevi, dar şi pentru mine. În plus, eu pot vedea exact ce elevi au accesat cursul, în ce moment sau cine nu l-a accesat. Elevii sunt, ca de fiecare dată când folosim tehnologia, încântaţi şi implicaţi!”, a declarat Mădălina Sebe, profesoară Şcoala Gimnazială Nr.1, Afumaţi, Ilfov.

Peste 6.000 de elevi şi profesori (5.770 elevi şi 320 de profesori) din zece şcoli din mediul rural beneficiază de proiectul de educaţie digitală „Şcoala din valiză”, implementat de Fundaţia World Vision România şi finanţat de Fundaţia Vodafone România.

„Şcoala din valiză” constă într-o platformă online accesibilă profesorilor şi elevilor de pe orice dispozitiv conectat la internet, dar şi în valize tehnologice mobile, de utilizat în şcolile lipsite de resurse. În perioada în care şcolile vor fi închise, profesorii îşi vor susţine orele online, live, pe această platformă.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG