DOCUMENT Acord între sindicate şi Guvern cu promisiuni pentru dascăli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorii au ieşit în stradă pentru drepturi salariale mai mari

Un acord semnat de sindicatele din Educaţie la finele lunii octombrie cu mai mulţi miniştri din Cabinetul Victor Ponta prevede o serie întreagă de drepturi promise dascălilor: fond de salarii majorat în şase etape, cu câte 5%, în 2015, 2016 şi 2017, o nouă lege a educaţiei, dar şi deblocarea posturilor din învăţământ.

În pragul alegerilor prezidenţiale, principalele sindicate din învăţământul preuniversitar şi universitar din ţară şi opt miniştri din Cabinetul premierului Victor Ponta au semnat un acord prin care le sunt promise o serie de drepturi, de la salarii majorate în următorii doi ani, pensionare mai rapidă pentru dascălii cu vechime, până la modificările de programă anunţate şi o nouă lege a Educaţiei.

Documentul, publicat de HotNews.ro, prevede, cu termen clare, îndeplinirea unei serii de obiective: stabilirea calendarului pentru modificarea noilor programe până la 31 martie 2015, adoptarea noii Legi a educaţiei până la finele lunii iunie, deblocarea a peste 3.000 de posturi didactice şi asigurarea finanţării.

Potrivit acordului, calendarul de creştere a salariilor prevede şase majorări de câte 5%, în lunile martie şi septembrie 2015, aprilie şi octombrie 2016, respectiv în ianuarie şi octombrie 2017. Cât despre personalil auxiliar, salariile lor ar urma să crească, în medie, cu 35% în următorii doi ani.

Calendarul salariilor mărite pe etape:

  • 5% începând cu 1 martie 2015
  • 5% începând cu 1 septembrie 2015
  • 5% începând cu 1 aprilie 2016
  • 5% începând cu 1 octombrie 2016
  • 5% începând cu 1 ianuarie 2017
  • 5% începând cu 1 octombrie 2017

"Acordul de mărire cu 10% a salariilor profesorilor din 2015 este o trecere în revistă a discuţiilor pe care le-am avut cu sindicatele. Două puncte deja au fost realizate, respectiv deblocarea posturilor auxiliare şi al doilea este o metodologie care ţine de transferul personalului auxiliar. Creşterea salariilor profesorilor face parte din calendarul de creşteri, există şi la sănătate. Salariile profesoruilor vor creşte progresiv şi în anii viitori", a explicat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, la Adevărul Live.

Acord Guvern_Sindicate

Simion Hancescu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), unul dintre semnatarii documentului, a declarat pentru HotNews.ro că “premierul a promis că viitorul prim-ministru, dacă el va fi la Cotroceni, o să contrasemneze acest acord”.

Mai multe pentru tine:
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie