Direcţia de Sănătate Publică a declanşat o anchetă la şcolile din Vâlcea, unde elevii au primit cornuri mucegăite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Serbu Serbu Facebook

Inspectorii şcolari şi cei de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) au declanşat luni mai multe verificări în şcolile din judeţ după ce săptămâna trecută au primit sesizări că în mai multe unităţi şcolare au fost distribuite cornuri mucegăite în cadrul programului guvernamental "Laptele şi cornul".

Potrivit inspectorului şcolar general Andra Bică, până acum au fost controale în toate unităţile şcolare care au învăţământ primar şi gimnazial din municipiile Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani, precum şi din oraşele Băbeni şi Horezu, urmând ca zilele următoare să fie verificate şi şcolile din celelalte localităţi, conform agerpres.ro

Astăzi (luni, n.r.) au fost verificate toate şcolile în care se primesc aceste produse din aceste patru oraşe. Inspectorii şcolari a fost de dimineaţă, între orele 7,00 şi 8,00, când se aduc produsele, şi au verificat în principal stadiul primirii lor, însă nu au mai fost constate nereguli. Sunt două şcoli care au refuzat să primească aceste produse şi astăzi, însă în mare parte celelalte au fost mulţumite de cum se prezentau aceste cornuri. Condiţiile în care sunt depozitate aceste produse în şcoli sunt bune, ca şi în anii trecuţi, însă au existat scăpări pentru că nu se pot verifica toate cornurile primite. Există o singură persoană care face verificarea acestor produse când sunt aduse, de regulă administratorul şcolii, şi, în special la şcolile unde sunt foarte mulţi elevi, verificarea se face prin sondaj. Săptămâna trecută, s-a întâmplat să nu fie constatate cornurile cu mucegai care au ajuns la elevi. Erau în termenul de valabilitate. Nu sunt eu în măsură să spun din ce cauză erau mucegăite, dar din câte am înţeles, este posibil ca ele să fi fost ambalate atunci când încă erau calde", a precizat inspectorul şcolar general din Vâlcea. 

Controale în şcolile din municipiul Râmnicu Vâlcea au făcut şi inspectorii DSP, dar pentru că firma producătoare este din Constanţa au cerut omologilor constănţeni să facă verificări la sediul acesteia şi să comunice de urgenţă măsurile dispuse pentru ca astfel de situaţii să nu se mai repete.

"Am verificat în şcoli condiţiile de igienă în care se depozitează aceste produse. De asemenea, au fost făcute recomandări persoanelor care preiau de la unitatea distribuitoare produsele pentru verificarea valabilităţii produselor şi a documentelor de însoţire a mărfii. DSP a făcut adresă şi către omologul din Constanţa în care am specificat şi le-am transmis informaţii cu ceea ce s-a întâmplat la Vâlcea, urmând să se verifice producătorul şi să ne comunice şi dânşii ceea ce au găsit acolo şi ce măsuri au fost dispuse. Termenul este de urgenţă", a menţionat directorul DSP Vâlcea, Lorena Mărgăritescu.

De asemenea, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea au anunţat, printr-un comunicat de presă, că sunt dispuşi să rezilieze contractul cu firma furnizoare dacă se va constata că în continuare produsele livrate copiilor sunt necorespunzătoare.

"Nu vom tolera nicio abatere la calitatea produselor şi vom merge chiar până la rezilierea contractului. Am notificat clar firma în acest sens. Chiar dacă vom rezilia acest contract, programul nu se întrerupe, fiindcă există o a doua firmă câştigătoare a licitaţiei, care, în caz de nevoie, va prelua furnizarea acestor produse", se arată în comunicatul CJ Vâlcea.

Licitaţia pentru distribuirea produselor de panificaţie din Vâlcea a fost câştigată de firma SC Dobre şi fiii SRL din Constanţa. Conform contractului, care are o valabilitate de doi ani, elevii din Vâlcea primesc trei zile pe săptămână cornuri şi două zile biscuiţi. În anul şcolar trecut, din cauza unor probleme birocratice, desemnarea furnizorilor acestor produse s-a făcut foarte aproape de vacanţa de vară, astfel că elevii din Vâlcea au primit aceste produse doar câteva săptămâni. 

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie