Din 3 iulie, British School of Bucharest dă startul Şcolii de Vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Din 3 iulie, British School of Bucharest dă startul Şcolii de Vară!

Şcoala de Vară „British School of Bucharest“ este adresată tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 4-14 ani, indiferent de şcoala la care sunt înscrişi. Programul însumează programe de învăţare a limbiii engleze, activităţi sportive şi de recreative. o soluţie soluţia pentru părinţii ocupaţi şi dornici să le găsească activităţi interactive copiilor lor pe parcursul verii, explică organizatorii.

Copiii care se vor înscrie la această şcoală de vară vor beneficia de programe de învăţare a limbii engleze, îmbinate cu activităţi sportive şi recreative. Scrimă, tenis, fotbal, căţărări, lecţii de înot, gastronomie, tiroliană, echilibristică, ateliere de artă şi muzică sunt doar câteva dintre propunerile cu care Şcoala de Vară British School of Bucharest vine în întâmpinarea candidaţilor.

Cursurile Şcolii de Vară se votr ţine de luni până vineri, între orele 09:00 – 16:00, iar clasele sunt constituite dintr-un număr maxim de 20 de participanţi. Copiii sunt grupaţi în funcţie de vârsta pe care o au, iar toate cursurile şi activităţile sunt conduse de profesorii de la British School of Bucharest, profesionişti cu experienţă vastă, vorbitori nativi de limba engleză. Aceştia vor avea alături, în permanenţă, şi asistenţi, care să-i ajute în coordonarea fiecărei activităţi în parte. Gustarea şi prânzul vor fi incluse pentru toţi copiii participanţi la Şcoala de Vară.

Cursurile oferite în cadrul Şcolii de Vară 2017 sunt:

·  Programul KS1 de limbă engleză şi activităţi: 4-8 ani – Pentru toate nivelurile de limbă engleză;

·  Programul KS2 de limbă engleză şi activităţi: 8-12 ani – Necesită un nivel elementar/ preintermediar către intermediar al limbii engleze;

· Programul KS3 de limbă engleză şi activităţi: 12-14 – Necesită un nivel elementar spre intermediar superior al limbii engleze;

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare