Deca: Școala să vină cu oferte, elevul să aleagă

0
Publicat:

„Luăm în calcul ca ceea ce acum numim curriculum la decizia școlii să devină curriculum la decizia elevilor, din oferta școlii. Analizăm și ideea de a utiliza mijloacele digitale unde e posibil, pentru a nu pierde ce am câștigat în pandemie”, a anunțat Ligia Deca, în prima sa conferință ca ministru al Educației.

Ligia Deca FOTO Presidency

A doua prioritate, ţintele şi jaloanele din PNRR. „Un prim jalon a fost îndeplinit, ruta duală completă şi a noilor calificări rezultate, s-au adoptat prin diferite acte normative, există o OUG 128/2022 în vederea dezvoltării învăţământului dual. În PNRR vorbim despre 18 investiţii, în valoare de 3,6 miliarde de euro pentru dezvoltarea reţelei de şcoli verzi şi achiziţionarea de microbuze verzi, reabilitare şi eficientizare energetică, construcţia a minim 50 de şcoli verzi, eficiente energetic şi cu o orientare curriculară sustenabilă”, a afirmat Deca.

Voi păstra măsurile în vigoare anul acesta

A treia prioritate, a mai spus ministrul, este asigurarea predictibilității, astfel încât și elevii și părinții să știe la ce să se aștepte.

„Cred că am auzit cu toţii această nesiguranţă pe care părinţii, elevii, studenţii, societatea în ansamblu pare că o are când vine vorba despre ce se va întâmpla mâine, ce se va întâmpla anul viitor. Ne dorim ca acest lucru să dispară. Tocmai de aceea, voi păstra măsurile care au intrat în vigoare anul acesta, de exemplu organizarea modulară a anului şcolar şi vom analiza această formulă după un an de la implementare”, a explicat ministrul Educaţiei. Deca a mai spus că, în opinia sa, orice noi modificări ar trebui să intervină la final de ciclul educațional.

Cum rămâne cu plagiatele

Cât privește plagiatele – una dintre problemele discutate aprins în spațiul public și care a dus la demisia fostului ministru, Sorin Cîmpeanu, Deca a spus că deocamdată toată legislația existentă trebuie să țină cont de decizia CCR. Iar decizia CCR spune că titlul de doctor poate fi revocat de autoritatea emitentă pentru nerespectarea standardelor de calitate sau de etică profesională, doar dacă nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte juridice. „În momentul în care titlul este folosit, această procedură de revocare de către autoritatea emitentă nu mai poate fi pusă în practică, aşa spune Curtea Constituţională”, a explicat ministrul Educaţiei.

O a doua constatare a Curții, a mai spus Deca, este că titlul de doctor poate fi anulat la cererea autorităţii emitente.

Aş vedea ca orice schimbare – pentru schimbări educaţionale diferite – să înceapă cu cei care intră în clasa a V-a, schimbări care ţin de examenul de Bac să fie doar pentru cei care intră în clasa a IX-a
Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare