Cum vrea ministrul Educației să reducă rata abandonului şcolar. PNNR pare prima soluție

0
Publicat:

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a declarat miercuri, la finalul unei vizite pe care a efectuat-o în judeţul Vâlcea, că pentru a scădea rata abandonului şcolar e nevoie ca toate resursele aflate la dispoziţie să fie investite.

Ligia Deca, ministrul Educației FOTO: Inquam Photos

Deca a semnat contractele de finanţare în cadrul Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Şcolar (PNRAS) pentru nouă şcoli din judeţ, astfel că numărul unităţilor de învăţământ gimnazial vâlcene care primesc finanţare prin PNRR pentru a diminua riscul ca elevii să părăsească de timpuriu şcoala a ajuns la 50, scrie Agerpres.

”Pentru a scădea rata abandonului şcolar, trebuie să investim toate resursele pe care le avem la dispoziţie şi să învăţăm permanent din experienţele anterioare. Astăzi, mă aflu în vizită la Vâlcea, unde am semnat nouă contracte de finanţare pentru nouă şcoli din judeţ, în vederea reducerii abandonului şcolar. Până acum, 50 de unităţi de învăţământ din Vâlcea sunt finanţate prin PNRR pentru a-şi încuraja elevii să vină la şcoală. Printre altele, toate aceste contracte de finanţare se materializează în activităţi remediale, activităţi extraşcolare, precum excursiile sau taberele, activităţi de amenajare a spaţiilor cu rol didactic, precum şi dotarea acestora cu echipamente IT moderne. La fel de important este că prin această finanţare se pot oferi şi masă caldă pentru elevi sau materiale didactice şi rechizite", a transmis pe pagina de Facebook ministrul Educaţiei.

Cele nouă noi şcoli din Vâlcea care vor beneficia de fonduri pentru reducerea abandonului şcolar sunt Şcoala Gimnazială Runcu, Şcoala Gimnazială Titeşti, Şcoala Gimnazială Mitrofani, Şcoala Gimnazială "Bartolomeu Valeriu" Glăvile, Şcoala Gimnazială Mădulari, Şcoala Gimnazială Creţeni, Şcoala Gimnazială Goleşti, Şcoala Gimnazială "Ioan Didicescu" Voiceşti şi Şcoala Gimnazială Milcoiu, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Vâlcea.

Inspectorul şcolar general Mihaela Andreianu a precizat că ministrul Educaţiei s-a oprit şi la şcoala din comuna Ioneşti, una dintre primele unităţi de învăţământ din Vâlcea care au demarat activităţi prin acest program în cadrul căruia primele 26 de contracte au fost semnate încă din septembrie 2022.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie