Cum putem ține copiii din comunitățile vulnerabile la școală. Sentimentul că "cineva mă vede", cel mai important

Peste 16% dintre tinerii din România cu vârste între 18 și 24 de ani au abandonat timpuri școala, arată un studiu european. Iar rata sărăciei a fost, potrivit Institutului Național de Statistică, de 19% în 2024. Cifrele nu sunt independente, ci cresc împreună, an de an. Dar, dincolo de statistici, există încă o realitate, mai greu de măsurat: copiii care cresc în comunități vulnerabile nu ratează școala doar din lipsă de bani, ci pentru că școala nu le-a arătat ce pot deveni și nu le-a oferit un mediu în care să aibă curajul să încerce. Am stat de vorbă cu mai multe asociații care desfășoară programe de reducere a abandonului școlar, pentru a afla ce funcționează cu adevărat. 

,,Relația dintre profesor și elev poate face diferența"

Asociația Școala Încrederii pune accentul pe relația dintre profesori și elevi, pe care o consideră esențială. 

,,Spunem despre cadrele didactice că sunt nu numai ghid pentru copil, ci și pentru întreaga comunitate. Profesorii sunt adesea primii adulți care pot observa că un copil dintr-un mediu vulnerabil începe să se retragă, să lipsească sau să își piardă încrederea în sine. Ori că poate există o insecuritate, o frică, un refugiu. În multe comunități, profesorul nu este doar cel care predă, ci și omul care oferă siguranță, încredere și sentimentul că „cineva mă vede”. Da, din nou, atât pentru copil, cât și pentru părinți. Relația dintre profesor și elev poate face diferența dintre abandon școlar și continuarea școlii", subliniază Letiția Suciu, directorul executiv al ONG-ului. 

Pentru a putea face diferența, profesorii nu au nevoie doar de competențe academice, dar și să știe cum să îi facă pe elevi să se simtă văzuți și auziți la școală. Un capitol care în practică întâmpină numeroase bariere. În universități, cadrele didactice sunt pregătite din punct de vedere teoretic, deși în clase sunt puși zilnic în situații care țin de psihologia relaționării. 

,,Putem face un exercițiu să ne gândim: oare de ce ne plăcea o anumită disciplină mai mult decât alta atunci când eram elevi? De cele mai multe ori, profesorul era factorul care făcea diferența dintre „îmi place la școală” și „nu mai vreau la școală”. Elevii au nevoie de siguranță emoțională pentru a putea să se dezvolte cognitiv"

, spune Letiția Suciu. 

Cum se poate produce schimbarea

Asociația a dezvoltat un program prin care își propune să transforme acest deziderat în realitate în cât mai multe școli. Și oferă sprijin în așa fel încât profesorii să-și poată dezvolta competențele socio-emoționale și să reușească să găsească strategiile potrivite pentru a fi alături de elevii din clasele lor, mai ales dacă sunt în risc de abandon școlar. 

,,Lucrăm cu școli de stat din toată România pentru a crea medii în care copiii să se simtă în siguranță psihică, emoțională, iar profesorii să aibă instrumente reale pentru conectare, colaborare și stare de bine. Oferim formare, mentorat, coaching și comunități de sprijin pentru profesori și directori. Feedback-ul pe care îl primim cel mai des este că profesorii reușesc să își schimbe relația cu elevii și părinții, că atmosfera din clasă devine mai sigură și mai colaborativă, iar copiii sunt mai implicați și mai motivați să vină la școală", explică Letiția Suciu. 

La capitolul exemple, îi vin în minte directorii care au reușit să își apropie colegii de cancelarie, dar și un liceu cu program sportiv care ,,după implementarea programului Școala Încrederii, a avut o rată de promovabilitate la bacalaureat de 90%, cel mai bun din istoria instituției". 

 Drumul este în continuare lung, dar asociația merge mai departe cu încredere. 

,,Nu vom nega că au fost și profesori pentru care schimbarea propusă de noi prin program a fost percepută ca fiind prea dificilă. Avem însă încredere că cine își dorește schimbare în bine, porneste de la sine și construiește binele în jurul său, ca să îl ofere și altora. E un proces lung, uneori dureros, greu emoțional, dar care vine cu un cadou uriaș pentru comunitatea școlii: stare de bine, relații sănătoase și progres academic", spune Letiția Suciu. 

Vizitele la angajatori și orientarea profesională, alte puncte care pot face diferența

La Junior Achievement România, există o altă abordare pentru reducerea abandonului școlar. Îi scoate pe elevi din sălile de clasă și le arată cum ar putea fi viitorul lor, prin activități de orientare profesională, mentorat, vizite la angajatori și tururi virtuale. 

,,Lucrăm în parteneriat strâns cu Ministerul Educației, școli, profesori și consultanți voluntari din mediul de afaceri. Anual, programele noastre de tip applied learning (învățare prin aplicare practică) și project-based ajung la peste 300.000 de elevi și studenți din peste 1.900 de instituții de învățământ. Toate resursele (kit-uri, manuale, platforme digitale) sunt oferite gratuit", spune Alice Cornea, CEO-ul organizației neguvernamentale. 

,,Scopul nostru este să arătăm tinerilor de ce merită să rămână la școală: educația le deschide uși concrete spre antreprenoriat (mici afaceri), independență financiară, profesii interesante și impact în comunitate. Folosim voluntari antreprenori care vin în școli să povestească experiențe reale, ceea ce face învățarea relevantă."

Pentru adolescenții aflați în risc de abandon școlar astfel de povești pot face diferența, evidențiază Alina Cernea:

,,Mulți sunt obișnuiți cu un stil predominant teoretic, care îi demotivează, deoarece nu văd legătura cu viața reală. Când trecem la „learning by doing”, observăm o schimbare vizibilă. (...) Aceste activități îi ajută să construiască încredere și un simț al scopului, elemente cheie în prevenirea abandonului școlar și implicit, în continuarea studiilor". 

În școala din Moreni, județul Prahova, au observat cu atât mai mult ce se întâmplă atunci când elevii sunt îndemnați să se îndrepte spre aplicații practice. În cadrul unui proiect, elevii au propus transformarea curții școlii într-un mediu atractiv, care să-i determine să iasă afară în loc să stea pe telefoane. Printre idei s-au numărat: jocuri pictate pe asfalt, băncuțe, QR-code-uri educative și crearea un sistem de puncte și recompense, în cadrul unei ,,vânători de comori". Școala se gândește să implementeze ideile. 

Când rămâi la școală, dar e greu să îți atingi potențialul

Abandonul școlar nu este un subiect cu o cauză unică. Iar consecințele se resimt la nivel de societate. Și rezultǎ un tablou trist, cu multe vieți afectate și consecințe pe termen lung. 

,,În educație, vedem copii care își doresc să meargă la școală, dar lipsa de acces la resurse, la cadre didactice pregătite să lucreze cu diversitatea, la un mediu educațional care să îi primească așa cum sunt îi împiedică să aibă un parcurs pe care și-l doresc. Mulți cresc fără repere care să le arate că educația poate deschide drumuri concrete spre un viitor diferit. Acolo unde lipsește contextul, lipsește și motivația de a rămâne în sistem", spune Cătălina Murariu, director executiv la Fundația Dacia pentru România. 

Aceasta mai aduce în discuție un subiect: al tinerilor care nu renunță la școală, dar care nu reușesc să își atingă potențialul maxim. 

,,Există tineri cu competențe reale care nu reușesc să acceseze oportunitățile profesionale pentru care s-au pregătit - nu din lipsă de capacitate, ci din lipsă de acces la rețelele și mecanismele care transformă potențialul în parcurs profesional. Există categorii întregi de persoane - cu dizabilități, supraviețuitoare ale violenței domestice, tineri din comunități izolate - pentru care piața muncii rămâne un spațiu greu accesibil, nu din lipsă de voință, ci din lipsă de șansă", atrage atenția Cătălina Murariu. 

Ce face fundația pentru a îmbunătăți lucrurile?

,,Finanțăm programe care fac educația accesibilă și relevantă pentru copiii din medii vulnerabile: intervenții de educație nonformală, orientare profesională, dezvoltare personală, dar și programe de formare a cadrelor didactice. Susținem și proiecte care le arată copiilor, prin experiențe directe și întâlniri cu profesioniști, că există drumuri concrete dincolo de contextul în care s-au născut", răspunde directoarea.

Dincolo de implicarea asociațiilor neguvernamentale, e nevoie și de un efort comun al societății și replicarea soluțiilor care funcționează.

,,România are organizații remarcabile care au construit în ani de zile modele de intervenție cu impact dovedit în comunități. Problema este că aceste modele rămân adesea mici, izolate, dependente de un singur finanțator. O societate mai echitabilă înseamnă și un mediu în care o soluție validată într-o comunitate din Vaslui poate fi replicată într-o comunitate din Cluj", subliniază Cătălina Murariu. 

Statisticile care trebuie să ducă discuția mai departe

Un raport OECD publicat în 2025 arată că 16% dintre copiii din România cu vârste între 6 şi 14 ani nu merg la școală pentru că nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ. Prin comprație, media Uniunii Europene este de 2%. 

Procentul se dublează odată cu creșterea vârstei:

 ,,În România, 32% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 şi 19 ani nu sunt înscrişi în sistemul de învăţământ, comparativ cu 16% în medie în ţările OECD”, se arată în raport. 

Totodată, România conduce un clasament deloc onorant în Europa. Este pe primul loc la numărul tinerilor între 18 și 24 de ani care au absolvit cel mult gimnaziul. Procentul este de  16,8%, aproape dublu față de media europeană de 9,4%.