Copiii din familiile bogate ale lumii intră de la 6 ani în şcoala micilor miliardari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De două ori pe săptămână, copii de directori, patroni sau personalităţi, cu vârste între 6 şi 11 ani, învaţă cum să devină bogaţi, în cadrul ”taberelor de business”. Concurează pentru pieţele de bunuri în jocuri ca Monopoly şi iau parte la ateliere practice, relatează Bloomberg.

Această şcoală de business îi învaţă, de fapt, cum să manevreze banii, spune Katherine Lintz, cea care conduce tabăra pentru copiii clienţilor cu dare de mână, potrivit Bloomberg

Lintz a demarat acest proiect acum trei ani. 

A angajat un profesor de matematică pensionar pentru a realiza programa şcolară pentru fiii şi fiicele directorilor de fabrici, antreprenorilor sau ai atleţilor.

„Companiile transmise din tată în fiu au încercat să creeze un model de business profitabil timp de câteva decenii”, spune John Davis, preşedintele programului „Familiile în Afaceri”, din cadrul Facultăţii de economie de la Universitatea Harvard.

Falimente evitate când fiul şi tatăl vorbesc aceeaşi ”limbă economică”

„Această muncă delicată poate preveni lupte şi chiar falimente ce pot surveni din cauza neînţelegerilor dintre taţi şi fii, fraţi şi surori”, susţine şi Rick Pitcarin, director la „Pitcarin”, o companie din Philadelphia transmisă din generaţie în generaţie.

„Pitcarin” găzduieşte cea de-a patra şi a cincea generaţie de Pitcarin-i, plus alte 41 de familii. Iar averea fiecărui Pitcarin se situează între 75 şi 300 milioane de dolari în bunuri.

Întărirea relaţiilor familiale este o parte din ceea ce a încercat Katherine Litz să ofere în „taberele de business”. Aproape 30 de copii au participat la cursurile acestei şcoli încă de la jumătatea lunii iulie.

Alţi 20 de cursanţi, elevi de liceu sau chiar studenţi, au urmat cursurile despre taxe şi bugete. ”Ca atare, companiile care sunt în plină dezvoltare sunt foarte interesate de aceste cursuri”, mărturiseşte Lintz, citată de Bloomberg.

Mai multe pentru tine:
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie