Articol publicitar

„Comunicare internaţională şi diplomaţie publică“, noul masterat din cadrul Universităţii Spiru Haret: Progamul este unic în ţară

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Comunicare internaţională şi diplomaţie publică” este noul program masteral pe care Universitatea Spiru Haret, prin intermediul Proiectului Europa 2020, îl propune pentru anul universitar 2016/2017.

Masteratul, unic în ţară, îşi propune să formeze specialişti în diplomaţie publică, relaţii internaţionale sau diplomaţie culturală, care să poată răspunde ulterior, cerinţelor de pe piaţa muncii din domeniile menţionate anterior.

Noutatea acestui masterat şi ceea ce îl diferenţiază de aşa numita diplomaţie tradiţională derivă şi din faptul că se adresează cu precădere publicului larg şi nu diplomaţilor sau politicienilor.

Programul a luat fiinţă ca urmare a schimbărilor şi crizelor care se produc pe scena politicii naţionale şi internaţionale. În acest context, se resimte acut nevoia unor profesionişti care să aibă o perspectivă globală a acestui fenomen, astfel încât să înţeleagă mai bine provocările de la nivel mondial şi să fie capabili să ofere cele mai bune soluţii şi alternative.”, a declarat conf.univ.dr. Aurelian A. Bondrea, rectorul Universităţii Spiru Haret.

Pe parcursul celor 2 ani, participanţii vor acumula cunoştinţe legate de practicile, principiile, instrumentele diplomaţiei publice şi direcţiile de acţiune în domeniu.

Mai multe detalii despre noul program, aflăm de la conf. univ. dr. Cristina Păiuşan Nuică, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, Politice şi Administrative.

De ce ar alege tinerii masteratul „Comunicare internaţională şi diplomaţie publică”? Cui se adresează programul?

C.P. A urma programul masteral „Comunicare internaţională şi diplomaţie publică” este o investiţie în viitor pentru că diplomaţia secolului XXI este diplomaţia publică, un domeniu nou şi de viitor în România şi în Uniunea Europeană şi în expansiune în intreaga lume. 

Programul de masterat „Comunicare internaţională şi diplomaţie publică” se adresează tuturor absolvenţilor de studii de licenţă, atât celor din domeniul relaţii internaţionale, drept, jurnalism, cât şi celor de la limbi străine, management, marketing şi chiar arte şi sport aducând un nou mod de abordare al relaţiei dintre politica externă a unui stat realizată cu mijloace mai puţin convenţionale şi adresată publicului altor state pentru a capta interesul şi bunăvoinţa publicului pentru statul respectiv. 

Tinerii vor urma stagii de practică în timpul celor doi ani de studii? Aveţi încheiate parteneriate cu instituţii?

C.P. Masteranzii vor urma stagii de pratică în cadrul unor instituţii, firme, holdinguri care au un departament de comunicare, PR şi diplomaţie publică. Avem în proiect parteneriate cu Institutul Cultural Român, cu Institutul Diplomatic Român, cu Centrul Cultural Polonez, Centrul Cultural Ceh, Centrul Cultural Italian, Institutul Francez din Bucuteşti, Institutul Balassi – Institutul cultural maghiar din Bucureşti.

Ce materii se vor studia?

C.P. Viitorii masteranzi vor studia materii din sfera comunicării precum: Comunicare interculturală; Comunicare, persuasiune, manipulare; Modele şi teorii ale comunicării de masă; Cultură, comunicare şi securitate în politica internaţională şi din sfera diplomaţiei publice: Actori internaţionali în diplomaţia publică; Migraţie şi dezvoltare internaţională; Diplomaţie culturală; Noile media şi diplomaţia publică; Limbaj politico-diplomatic.

Cum ar trebui să arate profilul candidatului?

C.P. Candidatul la masterat trebuie să fie dinamic şi deschis la nou. Masteratul se potriveşte în egală măsură unei persoane aflată la începutul activităţii, proaspăt absolvent de studii de licentă, dar şi unei persoane mai mature, cu un loc de muncă care doreşte să avanseze în carieră, să aprofundeze domenii noi precum comunicarea internaţională şi diplomaţia publică.

Aşadar, conform celor declarate de către conf. univ. dr. Cristina Păiuşan Nuică, misiunea masteratului este de a pregăti oameni care să răspundă provocărilor dictate de evoluţia dinamicii relaţiilor internaţionale.

Programul este conceput special pentru a dezvolta absolvenţilor noi competenţe, precum capacitate de sinteză şi analiză, abilităţi de negociere, capacitate de adaptabilitate în medii multiculturale, astfel încât să le fie de ajutor celor interesaţi în cariere în cadrul unor companii multinaţionale, în firme de consultanţă în advocacy, lobby, relaţii publice internationale, branding, în structuri ale societăţii civile care activează la nivel naţional sau internaţional, în instituţii publice specializate în activităţi de diplomaţie culturală sau economică, în instituţii ale Uniunii Europene sau în organizaţii internaţionale.

Astfel, participanţii pot deveni consilieri/experţi în relaţii internaţionale, studii europene; consilieri/experţi în domeniul integrării europene şi euroatlantice; manageri de proiecte europene şi internaţionale; ataşaţi/secretari/consilieri diplomatici; specialişti în comunicare şi relaţii publice internaţionale, etc.

Pentru mai multe informaţii, cei interesaţi sunt invitaţi să acceseze europa2020.spiruharet.ro sau www.spiruharet.ro .