Companiile, încurajate financiar de stat să investească în cercetare pentru a ţine talentele în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul delegat Mihnea Costoiu a declarat marţi, la o întâlnire cu membrii Comitetului Director al Consiliului Investitorilor Străini, că întreprinderile vor fi încurajate prin granturi şi stimulente fiscale pentru a se apropia de cercetare. Investiţia Guvernului în acest sector ar trebui să crească de trei ori până în 2020, la 2% din PIB.

Mihnea Costoiu, s-a întâlnit, marţi, cu membrii Comitetului Director al Consiliului Investitorilor Străini (Foreign Investors Council/FIC), se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei. 

La întâlnire au participat şi preşedinţii grupului de lucru pentru Tehnologie, Inovaţie şi Industrii Creative din cadrul consiliului, Radu Enache (HP) şi Jean-Francois Fallacher (Orange), reprezentanţi ai acestui grup de lucru, precum şi secretarul de stat pentru Cercetare, Tudor Prisecaru, şi directorul general al Institutului de Fizică şi Inginerie Nucleară "Horia Hulubei", Nicolae Zamfir.

Potrivit sursei citate, discuţiile au vizat identificarea unor posibile măsuri privind stimularea de către sectorul privat a domeniilor Cercetării, Dezvoltării şi Inovării (CDI), respectiv analiza soluţiilor comune minister - companii private pentru reducerea "brain drain"-ului şi valorificarea potenţialului tinerilor capabili de performanţe înalte în interiorul României.

"Nivelul actual al investiţiilor publice şi private în CDI reprezintă doar un sfert din ţinta de 2% din PIB pe care Guvernul şi-a asumat-o pentru 2020. Este un obiectiv ambiţios, deoarece presupune o creştere de aproximativ trei ori a cheltuielilor publice în CDI (în prezent acestea fiind la un nivel de 0,32% din PIB) şi o cheltuială privată de 6 la 1 în CDI, ceea ce înseamnă o adevărată provocare, mai ales datorită nevoii semnificative de schimbare în ceea ce priveşte conduita întreprinderilor, pentru a deveni promotori ai inovării, bazându-se, de asemenea, pe eforturile lor în cercetare şi dezvoltare", a declarat ministrul Costoiu.

Subvenţii pentru întreprinderi

În acest context, provocarea majoră pentru România în viitorul apropiat este să dezvolte şi să accelereze inovarea prin sprijinirea cercetării şi dezvoltării, alături de stimularea inovării în sectorul privat şi sprijinirea dezvoltării resurselor umane - cu orientare spre Cercetare - Dezvoltare pentru sectoarele cu potenţial de creştere, subliniază Ministerul Educaţiei.

"În ceea ce priveşte sprijinul efectiv pentru întreprinderi, vom încuraja întreprinderile prin subvenţionarea activităţilor acestora, rezultând în noi produse sau procese pe piaţă. De asemenea, vom dezvolta instrumente financiare pentru a sprijini în mod direct întreprinderile pentru a aplica rezultatele CDI, precum şi măsurile de sprijin al institutelor şi universităţilor CDI, cu scopul de a permite întreprinderilor să acceseze cunoştinţele, abilităţile din domeniul consultanţei, facilităţile alocate cercetării şi resursele umane de înaltă calificare profesională", a mai spus ministrul Mihnea Costoiu, care a precizat că în afara acestor măsuri finanţate din granturi, au fost adăugate şi stimulente fiscale de genul deductibilităţii suplimentare de 50% pentru cheltuielile Cercetare - Dezvoltare ale întreprinderilor.

Astfel, potrivit Ministerului Educaţiei, priorităţile de finanţare pentru perioada 2014-2020 se vor concentra pe domeniile de specializare inteligentă (bio-economie/tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor/spaţiu şi securitate/ mediu, energie şi schimbări climatice/eco-nano-tehnologii şi materiale avansate) şi pe domeniile de interes naţional, în conformitate cu Strategia Naţională CDI pentru perioada 2014-2020: sănătatea, patrimoniul şi identitatea naţională, tehnologii noi şi tehnologii emergente.


Pe aceeaşi temă:

Andronescu preferă descentralizarea finanţării cercetării. Raportul final legat de posibila desfiinţare a UEFISCDI, amânat în Camera Deputaţilor

Scandal politic pe banii din cercetare

Ministrul Costoiu, la Adevărul Live: „Există o rată mai mare de abandon în primii ani. Mulţi dintre tineri aleg facultăţi în mod greşit”

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare