Centru de donare de sânge în Regie pentru studenţii Politehnicii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitatea Politehnică din Bucureşti ar putea avea, din toamnă, propriul centru permanent de donare de sânge, în Regie, întrucât studenţii participă, din 2006, la campanii de donare, iar numărul lor depăşeşte posibilitatea de recoltare, a declarat ministrul Mihnea Costoiu. În total, 20.000 de studenţi ar putea deveni donatori constanţi.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu, de asemenea fostul rector al Politehnicii, a mers miercuri la universitate să doneze sânge cu ocazia unei noi campanii şi a anunţat că instituţia vrea să deschidă, împreună cu Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), un centru permanent de donare de sânge, în campusul din Regie.

„Donez din 2006 în fiecare an, la fiecare campanie organizată în Politehnică de studenţi. De fapt, ei m-au convins. Până în 2006 am donat o singura dată. Eram elev şi am donat pentru un coleg din liceu care a avut o problemă de sănătate. Am reluat donarea datorită studenţilor în 2006", a declarat, pentru Mediafax, Mihnea Costoiu, prezent la campania UNSR ca donator voluntar.

El a arătat că a hotărât, alături de Politehnică şi UNSR, să solicite Ministerului Sănătăţii aprobare pentru realizarea unui centru permanent de donare în Regie, care să fie pus la dispoziţia studenţilor din acest campus, dar şi din Grozăveşti, Belvedere şi Leu, estimând că ar fi vorba de 20.000 de studenţi.

Studenţii, donatori şi de celule stem

Costoiu a mai precizat că din 2012 campania de donare de sânge se desfăşoară simultan cu înscrierea tinerilor în Registrul naţional al donatorilor voluntari de celule stem.

„Mă bucur că începând din 2012, Ministerul Sănătăţii realizează baza pentru Registrul naţional al donatorilor de celule stem, iar studenţii au răspuns şi acestei noi chemări. Le-am adresat chemarea de a se înscrie în acest registru şi să fie şi donatori de celule stem dacă există compatibilitate cu un pacient. Iată că numărul studenţilor care se înscriu să doneze sânge şi în acest registru este din ce în ce mai mare. În cadrul acestei campanii sunt în fiecare zi 100 de tineri care se înscriu la donarea de sânge, pentru că nu se poate tehnic mai mult. Totuşi, în fiecare zi 20, 30, 50 de tineri nu reuşesc până la prânz să doneze sânge aşa cum spune regulamentul. Este un lucru extraordinar ceea ce se întâmplă aici, de aceea avem nevoie de un centru unde tinerii să poată dona permanent”, a explicat Costoiu.

Mai multe pentru tine:
Cum să câștigi la loto fără să plătești prea mult. Secretele știute doar de jucătorii de succes, bazate pe surse reale
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul