Ce este învăţământul profesional dual şi cine poate beneficia de el

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O metodologie de organizare a învăţământului dual va fi publicată în februarie    FOTO: Adevărul

Ordonanţa de urgenţă care a modificat Legea Educaţiei luna trecută a creat un cadru legal pentru organizarea unui al treilea tip de învăţământ profesional. Se numeşte învăţământ profesional dual şi se organizează după terminarea celor 10 clase obligatorii, faţă de învăţământul profesional de doi sau trei ani, care se organizează la sfârşitul clasei a VIII-a, respectiv a IX-a.

Specialiştii din Ministerul Educaţiei au explicat pentru adevărul.ro că noul tip de învăţământ profesional dual este diferit fiindcă se organizează numai la cererea agenţilor economici. Autorităţile educaţionale răspund de asigurarea resurselor umane şi financiare şi organizează formarea teoretică tehnică din şcoală (1-2 zile de studiu pe săptămână), iar angajatorul trebuie să ofere resursele umane şi financiare şi să organizeze formarea practică, de la locul de muncă (3-4 zile).

"Potrivit noilor reglementări, organizarea învăţământului dual se face la cererea agenţilor economici. Mai mult, organizarea, durata, conţinutul programelor de pregătire şi modalităţile de certificare a pregătirii profesionale se stabilesc prin consultarea operatorilor economici. Prin urmare, această formă de învăţământ profesional este complementară celor care funcţionează în prezent, iar OUG 94/2014 oferă cadrul legal în vederea organizării ei, dând deopotrivă posibilitatea agenţilor economici să se implice direct în toate componentele formării forţei de muncă de care au nevoie", a precizat ministerul într-un comunicat de presă.  

Acum că există cadru legal pentru organizarea acestuia, agenţii economici pot să organizeze din toamnă clase de învăţământ dual după cerinţele lor. O metodologie de organizare va fi publicată în februarie, au mai precizat oficiali din minister.

Învăţământul dual se organizează în baza unui contract de muncă

Un element de noutate în cazul învăţământului dual este faptul că acesta se desfăşoară pe baza unui contract de muncă, încheiat între agentul economic şi elev. Forma şi conţinutul acestui contract de muncă urmează a fi definite în metodologia de organizare.

Formele de învăţământ profesional existente în acest moment se adresează unor grupuri diferite. Mai exact, învăţământul profesional cu durata de doi ani se adresează absolvenţilor clasei a IX-a, învăţământul profesional cu durata de trei ani se adresează absolvenţilor clasei a VIII-a, în timp ce învăţământul dual se organizează pentru absolvenţii învăţământului obligatoriu, deci pentru absolvenţii clasei a X-a.

Aşadar, această ultimă formă de învăţământ profesional se adresează  elevilor care au absolvit învăţământul obligatoriu, pentru a obţine competenţele necesare pentru intrarea pe piaţa muncii, oferindu-le astfel o rută alternativă de formare. Într-un fel se aseamănă cu şcolile postliceale care formează profesionişti special pentru piaţa muncii, numai că în loc de o diplomă de absolvire a 12 clase, trebuie să dai dovada absovirii celor 10 clase obligatorii. 

Practic, învăţământul dual oferă absolvenţilor posibilitatea de a intra pe piaţa muncii şi, în acelaşi timp, de a continua pregătirea profesională la un nivel superior de calificare.

De asemenea, la învăţământul dual au acces şi absolvenţii din seriile anterioare care au părăsit sistemul de educaţie după absolvirea învăţământului obligatoriu, fără să-şi finalizeze pregătirea cu o calificare sau fără competenţe care să le ofere oportunităţi de angajare. 


Rată de angajare de peste 90% în rândul primei generaţii de absolvenţi ai şcolii profesionale în sistem dual de la Braşov

Absolvenţii de învăţământ profesional de trei ani nu vor mai fi nevoiţi să îşi echivaleze diplomele în străinătate

Ministrul Educaţiei a aprobat modul de aplicare a programelor pentru cultură generală în învăţământul profesional

Mai multe pentru tine:
Clătite de post pufoase cu apă minerală. Rețetă rapidă, economică și delicioasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Regulă strictă pentru locatarii de la bloc. Este interzis atât pe casa scării, cât și în fața ușii apartamentului. Vecinii au dreptul să depună reclamații
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă, dar mulți nu reușesc
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa