Câte școli au fost afectate de boicotul profesorilor, potrivit Ministerului Educației

0
Publicat:

Ministerul Educației anunță că marți, 9 septembrie, cursurile s-au desfășurat normal în 98,2% din cele aproximativ 5.700 de școli de stat, în contextul protestelor sindicale din învățământ.

Doar 5 școli din țară, toate din Dolj, au fost afectate total de boicot/FOTO: Mediafax

Tot potrivit ministerului, doar 1.8% din unitățile de învățământ au fost afectate de boicot.

Astfel, conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene/al Municipiului București, în data de 8 septembrie copiii au fost primiți în unitățile școlare în care s-au prezentat, iar majoritatea acestora au ales să organizeze și festivități de începere a anului școlar.

În data de 9 septembrie, cursurile școlare s-au desfășurat normal în 98,2% dintre cele circa 5.700 de unități de învățământ de stat cu personalitate juridică din țară, procesul didactic fiind, practic, neafectat.

Potrivit acelorași date comunicate de către ISJ/ISMB, doar în 1.8% unități de învățământ se derulează diferite formule de boicot, activitatea fiind afectată partial, respectiv total (5 școli, toate în județul Dolj)”, transmite instituția într-un comunicat.

Cu toate acestea, prima zi de școală a început cu proteste de amploare. Mii de profesori s-au adunat în Piața Victoriei din București, unde a început mitingul organizat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Federaţia „Spiru Haret” şi Federaţia „Alma Mater”.

Protestul a fost urmat de un marș spre Palatul Cotroceni, la care au luat parte cadre didactice, elevi și studenți. La Cotroceni, liderii sindicatelor au discutat cu președintele Nicușor Dan.

Discuțiile au început de la ora 13.40 și au participat Simion Hăncescu (FSLI), Marius Nistor de la Spiru Haret, Anton Hadăr de la Alma Mater, conform lui Bogdan Manea, președintele FSLI Dolj.

„Protestele continuă”, spun sindicaliștii. Mulțimea a început să scandeze „Grevă generală”.

„Am cerut demisia domnului ministru Daniel David. Nu mi-a plăcut că nu a fost tranșant (n.r. președintele Nicușor Dan). Vrea să mai cugete. Cu domnul ministru nu am vorbit de zece zile”, a spus liderul federației Alma Mater, Anton Hadăr, la ieșirea de la discuțiile cu președintele.

Ministrul Educației, Daniel David, a comentat ameninţările cadrelor didactice privind un posibil boicot al cursurilor. Oficialul spune că „școala continuă” și că are încredere că profesorii își vor respecta „datoria profesională și obligația morală” față de elevi.

„Bucuria mea e că în prima zi copiii au fost primiţi în şcoli. Mâine lucrurile continuă în mod normal. Mă îndoiesc că sunt profesori care vor merge în clasă, şi doar îi vor supraveghea pe copii, fără să ţină ore”, a declarat ministrul.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi