Articolul de lege privind înscrierea la ora de Religie a fost promulgat de preşedintele Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea actului normativ pentru modificarea art. 18 din Legea Educaţiei, care prevede că înscrierea la orele de religie se va face pe bază de cerere.

Plenul Senatului (camera decizonală) a votat în data de 18 mai varianta finală a articolului de lege privind ora de Religie, care are următorul cuprins:

"Înscrierea sau reînscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelui legal instituit pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni sau retragerea se face tot prin cerere scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau a tutorelului legal instituit pentru elevul minor. Situaţia şcolară se încheie, după caz, cu sau fără disciplina Religie".

Astfel, deputaţii au pus în acord Legea Educaţiei cu decizia Curţii Constituţionale, care a hotărât în data de 12 noiembrie anul trecut că depunerea de cereri de retragere de la Religie este neconstituţională.Părinţii care au vrut ca elevii să continue să studieze această materie au depus în luna martie cereri de înscriere la ora de Religie.

Cronologia evenimentelor privind ora de Religie

În data de 12 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a Rmâniei (CCR) a luat o decizie istorică prin care a schimbat modalitatea de înscriere la ora de Religie. Judecătorii CCR au hotărât că este neconstituţional să se depună cerere de retragere de la Religie, fiind mai corect, în schimb, ca înscrierea să nu se mai facă din oficiu, ci ca elevii care doresc să urmeze aceste ore să depună solicitare de înscriere la Religie. Decizia a fost câştigată în instaţă de către un profesor din Buzău, Emil Moise, care a depus plângere la CCR în privinţa orei de Religie. Pe 23 ianuarie 2015, decizia CCR a fost publicată în Monitorul Oficial, moment în care a devenit oficial valabilă, însă Ministerul Educaţiei nu a pus-o în vigoare decât abia în luna martie, când le-a cerut părinţilor care doresc ca elevii să urmeze Religia să depună cerere în acest sens. În urma unei campanii mediatice de amploare realizată de Patriarhie, peste 90% din părinţi au depus cererile de participare.

Între timp, Patriarhia a trimis şi o scrisoare către deputaţii din Comisia pentru Învăţământ în care recomanda ca înscrierea să se facă pe un ciclu de învăţământ, nu pe un an şcolar. Cererea Patriarhiei nu a fost, însă, adoptată în varianta finală votată în plenul Senatului pe 18 mai

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare