Anchetă la Harvard College privind modul de gestionare a violenţelor sexuale reclamate de studenţi în campus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Autorităţile americane vor să afle de ce oficialii de la Harvard nu au luat măsuri în cazurile de agresiune sexuală       FOTO: Shutterstock

Biroul pentru Drepturi Civile (OCR) al Departamentului american pentru Educaţie a lansat o anchetă în ceea ce priveşte eşecul Harvard College de a combate violenţele sexuale care au avut loc în campus, sesizate în ultima vreme.

Departamentul pentru Educaţie va investiga acuzaţiile potrivit cărora colegiul nu a răspuns prompt la informaţiile privind violenţa sexuală şi mediul sexual ostil la care sunt expuşi studenţii, potrivit jurnaliştilor de la Huffington Post.

În unele cazuri, victimele unor agresiuni au fost forţate să locuiască în aceeaşi clădire cu presupusul agresor, susţin anchetatorii.

Oficialii federali răspund unei plângeri întocmite de un grup de studenţi în data de 31 martie 2014.

Nicio reacţie oficială de la Harvard

Reprezentanţii Biroului pentru drepturi civile au declarat că ar vrea să viziteze campusul pentru a discuta cu studenţii şi personalul, dar nu a precizat când anume. Harvard University nu a făcut comentarii.

"Este greu de spus de ce şcoala tărăgănează sau de ce Harvard este aşa de rezistentă în a lua aceste decizii politice", a declarat cercetătoarea Michelle Maziar, absolventă a universităţii, citată de presa americană.

Maziar susţine că este nevoie de mai mult decât schimbări politice pentru a contracara mediul ostil din punct de vedere sexual de la Harvard.

Informaţia privind o anchetă federală face din Harvard University cea de-a doua şcoală investigată de OCR, după Harvard Law, în 2011.

Scrisoarea unei victime de la Harvard

Scandalurile sexuale de la Harvard au ieşit la iveală după ce una dintre victimele atacurilor a publicat o scrisoare în presa americană în care şi-a relatat povestea. Tânăra a fost agresată sexual de un coleg, într-o seară când a intrat în camera lui după ce consumase alcool.

În urma traumei suferite, tânăra a ajuns depresivă şi dependentă de pastile de dormit fiindcă nu mai putea să se odihnească din cauza coşmarurilor în care visa că este agresată sexual în public. Atacatorul ei nu a fost tras la răspundere şi nici măcar nu a fost mutat din clădirea de dormitoare în care locuiau amândoi.

Victima îşi vedea agresorul zilnic, pe holurile clădirii şi, în ciuda rugăminţii ca acesta să fie mutat de acolo, universitatea nu a făcut nimic. Tânăra primea consiliere de la specialişti şi psihologi însă depresia ei s-a agravat până în punctul în care s-a hotărât să plece din campus fiindcă nu mai suporta situaţia şi lipsa de acţiune din partea universităţii Harvard.

Cluburi erotice la facultăţile americane

Din cauza problemelor de violenţe sexuale din campusurile americane, mai munte universităţi au creat cluburi erotice, care organizează întâlniri private cu studenţii care au gusturi mai aparte în materie de erotism. De curând, la Harvard s-a înfiinţat clubul Harvard College Munch. 

Astfel de organizaţii mai există şi la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi la universităţile Columbia, Iowa şi Yale.


„Evanghelia după soţia lui Iisus“ - cercetătorii de la Harvard atestă că papirusul este vechi şi real

VIDEO Direcţia Silvică Vrancea blochează Universitatea Harvard să-şi vândă pădurile din judeţ

Cum au reuşit doi botoşăneni să „ţepuiască” cu un milion de euro Universitatea Harvard. Americanii spun că nu au păţit niciodată aşa ceva

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică