Admiterea la liceu 2025. Vineri se publică ierarhia pe județe şi în Bucureşti a elevilor de clasa a VIII-a, pentru înscriere

0
Publicat:

Ministerul Educației publică vineri, 11 iulie, ierarhia pe județe și în București a absolvenților de clasa a VIII-a, necesară pentru admiterea la liceu, la o zi după afişarea rezultatelor finale la Evaluarea Naţională.

Din 14 iulie începe completarea fişelor pentru înscrierea la liceu. FOTO: arhivă

Vineri, 11 iulie, Ministerul Educației va publica ierarhia absolvenților de clasa a VIII-a pe județe și în București, esențială pentru admiterea în liceu, la o zi după afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională, în urma soluționării contestațiilor.

Potrivit datelor oficiale, rata elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 a crescut ușor după contestații, ajungând la 83,2%, față de 83,1% inițial, și fiind considerabil mai mare decât cea din 2024, când s-a situat la 74,5%.

 De asemenea, numărul elevilor care au obținut media 10 a crescut de la 75 la 85, depășind nivelul de anul trecut (74 de elevi cu media maximă), conform Ministerului Educației.

„Evaluarea Națională este modalitatea prin care testăm competențele dobândite în gimnaziu, iar media obținută este criteriul principal pentru admiterea la liceu”, explică Ministerului Educației.

Ierarhia va fi disponibilă pe site-ul admitere.edu.ro începând de vineri, 11 iulie.

Etapele înscrierii la liceu

Prima etapă de admitere la liceu începe pe 14 iulie, când elevii și părinții, alături de diriginți, vor completa fișele de înscriere, proces care se va încheia pe 21 iulie. În același interval pot completa fișele și absolvenții care vor să participe la admitere în alt județ, fișele urmând să fie transmise conform procedurii Comisiei Naționale de Admitere.

Pe 23 iulie va avea loc repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, dar și a celor din seriile anterioare.

Între 24 și 29 iulie, elevii vor depune dosarele de înscriere la liceele unde au fost repartizați, iar situațiile speciale vor fi soluționate pe 30 iulie și 1 august de către comisiile județene sau comisia municipiului București.

Cea de-a doua etapă de admitere, dedicată elevilor care nu au participat în prima sesiune, va avea loc între 1 și 19 august.

Rezultate la Evaluarea naţională 2025

Rata de participare la Evaluarea Națională a fost de 95,6%, cu 152.235 de elevi prezenți din cei 159.229 înscriși. Dintre aceștia, 16,8% (25.618 elevi) au obținut medii sub 5. Trei elevi au fost eliminați, toți la proba de Limba română, lucrările lor fiind notate cu 1.

La Limba română, 86,5% dintre elevi au obținut note peste 5 (131.999 de elevi), dintre care 489 au primit nota 10, cu 15 mai mult decât înainte de contestații.

La Matematică, 76,3% dintre elevi (116.251) au obținut note de cel puțin 5, iar 976 au luat nota maximă, cu 57 mai mult decât la prima afișare.

La Limba maternă, 92,3% dintre elevi (8.365) au avut note peste 5, iar 131 au obținut nota 10.

Cele mai ridicate procente ale mediilor peste 5 s-au înregistrat în București (94%), Cluj (92,2%), Brăila (89,4%) și Prahova (88,2%), în timp ce cele mai mici procente s-au înregistrat în Călărași (70,6%), Teleorman (72,4%) și Mehedinți (72,6%).

Unde s-au obținut medii de 10

Bucureștiul a avut cele mai multe medii de 10 (33), dintre care 10 doar în Sectorul 1. Urmează județele Iași (8), Constanța (6), Brașov și Cluj (câte 4), Timiș și Bihor (câte 3). Alte județe cu câte două medii de 10 sunt Gorj, Dolj, Teleorman, Ilfov, Sibiu, Buzău, Brăila și Galați, în timp ce în județe precum Bacău, Vaslui, Vrancea, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea și Olt a fost câte o medie maximă. În restul județelor nu s-au obținut medii de 10.

Contestații

În privința solicitărilor pentru vizualizarea lucrărilor, cele mai multe au fost depuse pentru Limba română (24.515), urmate de Matematică (21.264) și Limba maternă (930).

În total, au fost depuse 19.101 contestații, reprezentând 6,08% din totalul lucrărilor, numărul fiind în scădere față de 2024, când s-au înregistrat 27.640 de contestații (8,76%).

Distribuția pe discipline a fost următoarea:

* Limba română: 11.354 contestații (față de 14.485 în 2024)

* Matematică: 7.392 contestații (față de 12.730 în 2024)

* Limba maternă: 355 contestații (față de 425 în 2024)

În urma contestațiilor, notele au crescut pentru 11.648 de lucrări și au scăzut pentru 5.454, ambele cifre fiind mai mici decât cele de anul trecut.

La Limba română, în 78,75% dintre cazurile de reevaluare, diferența dintre nota inițială și cea finală a fost sub 0,5 puncte, iar 569 de lucrări au rămas cu aceeași notă.

La Matematică, 98,84% dintre diferențe au fost sub 0,5 puncte, iar 1.410 lucrări nu au avut modificări.

La Limba maternă, 69,3% dintre reevaluări au avut diferențe sub 0,5 puncte, iar în cazul a 20 de lucrări notele au rămas neschimbate.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O nouă apariție nefericită a Prințului Harry în clipul de Valentine's al lui Meghan! Ce-a ajuns să facă ditamai prințul!
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort