ADMITERE LICEU 2014 Părinţii şi elevii din Capitală, atraşi tot de liceele teoretice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ştiinţele Naturii şi Mate-Info rămân cele mai căutate specializări la liceu, în timp ce liceele tehnologice şi şcolile profesionale au atras puţini vizitatori la Târgul „Oferta Educaţională“ din Capitală, care a avut loc la sfârşitul săptămânii.

Duminică, în ultima zi a târgului liceelor din Bucureşti, un eveniment organizat de Inspectoratul Şcolar şi de Primărie în fiecare an, standurile liceelor teoretice, şi mai ales ale celor din Top 10, au fost luate cu asalt de elevi şi părinţi, încolonaţi la rând pentru a primi informaţii chiar de la liceeni.

Deşi cei mai mulţi vizitatori nu aveau opţiunile foarte clare, cel mai des au întrebat de locurile disponibile şi despre ultimele medii de admitere la specializările Ştiinţele Naturii, Matematică-Informatică sau Filologie-Bilingv, dar şi despre atmosfera din liceu.

„Au venit cei care au medii mari şi se gândesc dacă să aleagă «Vianu» sau «Mihai Viteazul», au fost mai mult părinţi, dar şi elevi, inclusiv de clasa a VII-a, interesaţi de Mate-Info. Au întrebat de medii, dar şi de activităţile extraşcolare, iar elevii au vrut să ştie cum sunt profesorii, atmosfera“, povesteşte Ioan Budea, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“, instituţie pe locul 3 în Capitală.

Liceenii de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“, primul în top, spun că zilnic au stat de vorbă cu 80-100 de elevi şi părinţi. „S-au interesat de atmosfera din liceu, activităţi, admitere. Oricum, cei cu medii mari au o listă scurtă deja, ştiu cam la ce licee ar putea intra. Acum vor să afle mai degrabă informaţii din interior“, a explicat Adina Neda, elevă la „Sava“, în clasa a IX-a.

Emoţii pentru Evaluarea Naţională

Media din generală nu mai este însă un indicator foarte clar în alegerea liceului, spun părinţii, care se tem acum de examenul de la finalul clasei a VIII-a. 

„Au schimbat sistemul, iar Evaluarea Naţională va fi 75%, nu 50% din media de admitere la liceu, aşa că nu ne putem baza pe notele din şcoală şi să ne ducem la «Sava». De exemplu, ne uităm la «Lazăr», «Spiru Haret» sau «Matei Basarab», pe Ştiinţe Sociale“, spune mama unei eleve cu medii de 9,90. 

„Noi vrem la Ştiinţele Naturii, fata vrea să meargă mai departe către Stomatologie, cred că vom găsi un liceu bun cu media 9,60“, spune cu speranţă mama Laurei, o elevă de clasa a VIII-a din Chişinău, recent mutată în Bucureşti.

Un interes crescut a fost şi în jurul liceelor bilingve. Este vorba despre Colegiul „George Coşbuc”, dar şi ”Cervantes” sau liceul german ”Ita Wegman”, mai atractiv decât ”Goethe”, dacă judecăm după numărul de vizitatori.

Interes scăzut pentru liceele tehnologice

Nu acelaşi interes s-a văzut la liceele tehnologice, unde standurile abia aveau doi-trei vizitatori, ceva mai mulţi oameni fiind atraşi de Liceul UCECOM. Elevele de la Coafură au adus la standul liceului un minisalon şi au oferit demonstraţii celor prezenţi. 

Din acest an, absolvenţii de clasa a VIII-a pot merge la şcoala profesională după Capacitate. Elementul de noutate nu le-a trezit însă interesul copiilor.

„Au venit câţiva să întrebe de oferta de la Profesională, noi avem 28 de locuri la specializarea zugrav, vopsitor, ipsosar, tapetar, precum şi parteneriate cu o serie de firme. Şi la liceu avem specializări noi: Ştiinţele Naturii, Gastronomie şi Hoteluri, bilingv chiar, cu certificat de engleză şi franceză“, explică Veronica Cîrlugea, profesoară la Liceul Tehnologic „Mihai Bravu“ din Capitală. 

Profesionala, văzută ca supapă a elevilor slabi

Cîrlugea este de părere că introducerea posibilităţii de a urma şcoala profesională din clasa a IX-a şi nu din a X-a este o măsură bună, pentru că, spun ea, astfel la liceu vor ajunge elevi mai bine pregătiţi.

„Veneau la noi elevi cu media 3,30, pe ei nu aveam cum să-i pregătim în aşa fel încât să ia Bacalaureatul şi de aici rate mici de promovare. Aceşti elevi se vor putea duce de acum la şcoala profesională, care înseamnă pentru ei o meserie“, explică profesoara de Electromecanică.

Puţini elevi s-au arătat interesaţi şi de oferta Liceului Tehnologic „Elie Radu”, din zona Vitan, deşi este singurul care oferă atestat de instructor sportiv, spun reprezentanţii instituţiei. 

„Cu acest certificat, se pot angaja să lucreze şi să urmeze alte cursuri la seral, chiar i-ar ajuta pe tineri. Cei care au venit să întrebe, în jur de 10 persoane, s-au arătat interesaţi mai degrabă de specializările Tehnician în construcţii şi lucrări publice şi de cel de Tehnician în administraţie”, a explicat profesoara de desen tehnic Marta Dumitraşcu.

Calendarul admiterii la liceu 2014

  • 1-7 mai: publicarea şi transmiterea broşurilor de admitere la liceu 2014
  • 26-27 mai: înscrierea pentru susţinerea probelor de aptitudini/limbă modernă
  • 28-30 mai: susţinerea acestor probe
  • 4 iulie: afişarea mediilor de admitere ale elevilor şi a ierarhiei pe judeţ
  • 4-8 iulie: completarea de către elevi şi părinţi a opţiunilor (liceelor dorite) în fişele de admitere
  • 15 iulie: repartizarea computerizată de către Ministerul Educaţiei - etapa I
  • 16 iulie: afişarea rezultatelor repartizării computerizate la şcoli, licee şi online (admitere.edu.ro)
  • 17-25 iulie: depunerea dosarelor de înscriere la licee.

Pe aceeaşi temă:

Admiterea la liceu ilustrează impasul în care se găseşte învăţământul românesc

Admitere la liceu cu suspans în 2014

GHIDUL ADMITERII LA LICEU 2013 Broşura cu ofertele tuturor liceelor din Bucureşti a fost publicată de ISMB

ADMITERE LICEU 2013 Noutăţile liceelor din Capitală: mai multe clase de Ştiinţe şi Mate-info în engleză

REPARTIZARE LICEU 2013 Topul specializărilor cu cea mai mare medie de admitere din ţară. Harta locurilor libere

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată