Vizita lui Donald Trump în Dayton, Ohio. Democraţii cer un regim mai strict al armelor. Preşedintele american îi acuză de înşelătorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aflat în drum El Paso, Texas, preşedintele american Donald Trump i-a criticat pe Twitter pe primarul Nan Whaley şi pe senatorul Sherrod Brown, politicieni democraţi din Ohio, că au reflectat în mod fals întâlnirea cu aceştia din timpul vizitei sale la spitalul din Dayton unde sunt trataţi supravieţuitorii masacrului de duminică.

  Preşedintele american care l-a numit pe senatorul democrat un „prezidenţiabil ratat” şi a calificat conferinţa de presă a celor doi politicieni democraţi – în care aceştia cereau măsuri de control al armelor – o „înşelătorie”.

Trump a scris pe Twitter că întâlnirea cu familiile şi supravieţuitorii ca şi cu echipele de salvare şi forţele de ordine a fost „extraordinară şi plină de căldură”, şi că la conferinţa de presă ţinută de cei doi politicieni după ce a părăsit Ohio aceştia au reprezentat cu totul fals vizita sa.

   

    

Trump a fost întâmpinat la aterizare de cei doi democraţi, iar la conferinţa de presă au cerut un regim mai strict al armelor ceea ce Trump şi alţi republicani au respins în mare parte după masacrele în care 31 de oameni au fost ucişi.

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Kellyanne Conway a spus într-un interviu pentru Fox că preşedintele american „e gata să acţioneze în acest sens”, fiind dispus „să facă ceva astfel încât armele de foc să nu mai ajungă în mâinile unor oameni care nu ar trebui să le deţină”, însă fără a suspenda drepturile cetăţenilor în privinţa posesiei unei arme.

„I-am spus, domnule preşedinte, cu tot respectul, dar ceea ce puteţi face cu adevărat pentru aceşti poliţişti e să nu mai permiteţi armele de asalt pe străzi”, a declarat senatorul democrat Sherrod Brown la conferinţa de presă menţionată, unde a cerut legislaţie de verificare a trecutului şi alte amendamente care să fie supuse la vot în Senat.

Brown a declarat că Trump a oferit consolare şi empatie supravieţuitorilor masacrului din Dayton, Ohio.

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Dan Negru, reacție tranșantă despre „inflația de apocalipse” meteo din ultimele zile: „Am găsit cum erau prezentate iernile la TV, cândva.” VIDEO
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană