VIDEO Aterizare ca-n filme a unui avion de mici dimensiuni pe o autostradă din Bronx

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei pasageri de la bordul unui avion de mici dimensiuni au fost răniţi după ce aeronava a fost nevoită să aterizeze de urgenţă, sâmbătă, pe o autostradă din Bronx, la New York (nord-est), în timpul unui val de frig care afectează Statele Unite, potrivit serviciilor de securitate, relatează AFP.

Avionul cu un singur motor a aterizat către ora locală 15.20 (22.20, ora României) pe această autostradă, fără să provoace vreo coliziune, a precizat serviciul pompierilor de la New York într-un mesaj postat pe contul de Twitter.

"Sub control", se arată în mesaj, în care se precizează că nicio maşină nu a fost avariată în cursul aterizării.

Cei trei pasageri au putut să iasă din avion, după care au fost conduşi la spital. Unul dintre ei a fost rănit grav, iar ceilalţi doi au suferit răni uşoare, a declarat pentru AFP Khalid Baylor, un purtător de cuvânt al pompierilor de la New York.

"Avionul a fost nevoit să aterizeze de urgenţă, aparent din cauza unei probleme la motor", a precizat el.

Avionul a aterizat pe autostradă fără să provoace vreo coliziune cu vreun vehicul şi fără să rănească pe cineva de la sol, a adăugat această sursă.

Muncitori care se ocupă de întreţinerea autostrăzii, prezenţi în zona respectivă, au auzit avionul apropiindu-se şi au intervenit oprind traficul rutier, a precizat purtătorul de cuvânt.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”