Urmările deciziei Curţii Supreme a SUA: Fetiţă de 10 ani, însărcinată în urma unui viol, nevoită să meargă în alt stat pentru avort

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Shutterstock

O fetiţă de 10 ani din Ohio, însărcinată în şase săptămâni după ce a fost victima unui viol, a fost nevoită să călătorească în Indiana pentru a face întrerupere de sarcină, avortul fiind interzis în statul în care locuieşte. Cazul scoate în evidenţă impactul şocant al hotărârii Curţii Supreme a SUA, care a eliminat dreptul constituţional la avort.

Povestea fetei a ieşit la iveală la trei zile după ce instanţa a anulat dreptul la nivel naţional de a întrerupe sarcina şi după ce a intrat în vigoare interdicţia avortului în statul Ohio după şase săptămâni de sarcină, potrivit The Guardian. 

Dr. Caitlin Bernard, un obstetrician-ginecolog din Indianapolis, a declarat că a primit un telefon de la un coleg medic din Ohio care tratează victimele abuzurilor asupra copiilor şi care i-a cerut ajutorul. Legiuitorii din Indiana nu au interzis sau restricţionat încă avortul, dar este posibil să facă acest lucru atunci când o sesiune specială a adunării de stat se va întruni la sfârşitul acestei luni.

Medicii care efectuează avorturi, precum Bernard, spun că au înregistrat o creştere bruscă a numărului de paciente care vin la clinicile lor pentru avort din statele vecine în care astfel de proceduri sunt acum restricţionate sau interzise.

„Este greu de imaginat că în doar câteva săptămâni nu vom mai avea capacitatea de a oferi aceste îngrijiri”, a declarat Bernard pentru Columbus Dispatch.

Însă cazul fetiţei de 10 ani a determinat personalităţi politice proeminente anti-avort să apere drepturile femeilor şi fetelor – inclusiv victimele abuzului – în timp ce apără restricţiile referitoare la avort.

Guvernatorul republican Kristi Noem din Dakota de Sud, menţionată ca o potenţială contracandidată a lui Donald Trump în 2024, a declarat duminică la emisiunea State of the Union de la CNN că i se pare „incredibil” că „nimeni nu vorbeşte despre individul pervers şi oribil care a violat o fetiţă de 10 ani".

Avorturile sunt acum acte criminale în Dakota de Sud „cu excepţia cazului în care există o judecată medicală adecvată şi rezonabilă că efectuarea unui avort este necesară pentru a păstra viaţa femeii însărcinate”. Cazurile de incest şi de viol nu constituie o excepţie conform legii actuale din Dakota de Sud.

Vineri, statul a interzis, de asemenea, avortul medical prin telemedicină şi a mărit pedeapsa pentru practicarea fără licenţă a medicinei atunci când se efectuează avorturi.

Dana Bash, gazda emisiunii „State of the Union” de la CNN, a presat-o pe Noem să spună dacă este corect ca o victimă a unui viol în vârstă de 10 ani, însărcinată, să fie nevoită să treacă graniţele statului pentru un avort legal.

Parcă încercând să se eschiveze, Noem a spus că violul copiilor este „o problemă pe care Curtea Supremă a cântărit-o... de asemenea”, adăugând că publicul ar trebui să se adreseze şi „acelor indivizi bolnavi [care] le fac acest lucru copiilor noştri”.

Întrebată dacă ar încerca să obţină modificarea legii dacă un caz similar ar avea loc în statul său, Noem a răspuns: „Nu cred că o situaţie tragică ar trebui să fie perpetuată de o altă tragedie. Trebuie să facem mai mult pentru a ne asigura că trăim cu adevărat o viaţă care spune că fiecare viaţă este preţioasă, în special vieţile nevinovate care au fost distruse, precum cea a fetiţei de 10 ani”.

Întrebată dacă fata ar trebui să aibă copilul, Noem a răspuns că „fiecare viaţă este preţioasă. Această tragedie este îngrozitoare. Dar, în Dakota de Sud, legea de astăzi precizează că avorturile sunt ilegale, cu excepţia cazului în care se salvează viaţa mamei”.

De asemenea, întrebată dacă permiterea efectuării unui avort la o fetiţă de 10 ani ar fi considerată ca fiind protejarea vieţii mamei, Noem nu a exclus această interpretare.

„Da, în acea situaţie, medicul, familia, persoanele cele mai apropiate vor lua deciziile acolo pentru acea familie”, a spus ea, revenind la problema care pentru mulţi republicani este punctul central al dezbaterii privind avortul.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”