Un hacker susţine că a dirijat avionul la bordul căruia se afla ca pasager

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un expert în securitate cibernetică a mărturisit agenţilor FBI că a reuşit să spargă de mai bine de 20 de ori sistemul de control al aparatelor de zbor, ajungând chiar să dirijeze avionul la bordul căruia se afla ca pasager.

Chris Roberts, fondatorul platformei One World Labs, a fost reţinut şi interogat de FBI, după ce a dat de înţeles pe Twitter că ar putea încerca să spargă sistemul de control al avionului cu care urma să călătorească de la Chicago la Syracuse. Imediat după aterizare, Roberts a fost reţinut de FBI. Seriozitatea cu care agenţia americană de informaţii a tratat cazul a fost neobişnuită pentru ceea ce părea doar o glumă pe o reţea de socializare. 

Motivele au fost dezvăluite atunci când APTN National News, o emisiune naţională de ştiri din Canada, a obţinut rechizitoriul prin care FBI a cerut unui judecător emiterea unui mandat de căutare, astfel încât să poată confisca dispozitivele electronice pe care Roberts le avea asupra sa atunci când a coborât din avion. 

Conform acestui rechizitoriu, Roberts mai efectuase astfel de activităţi. El recunoscuse chiar în faţa agenţilor FBI în trecut că a reuşit să penetreze sistemul de control al unui avion, vizând sistemul de entertainment de la bord, de cel puţin 20 de ori. 

„În timpul acestor conversaţii, Roberts a afirmat că a exploata vulnerabilităţile sistemului în timp ce se afla la bordul avionului. El a comrpomis sistemul de 15-20 de ori în intervalul 2011-2014. Ultima dată, el a exploatat un astfel de sistem la jumătatea anului 2014”, a scris agentul FBI Mark Hurley în cererea de emitere a mandatului. 

În timpul unui astfel de „test”, susţine Roberts, „el a rescris codul sistemului, dând cu succes o comandă de urcare unui motor, ceea ce a rezultat în înclinarea aeronavei”, se mai arată în documentul FBI. 

Agentul FBI arată într-o anexă la rechizitoriu că s-a întâlnit cu Roberts în februuarie şi martie pentru a discuta despre vulnerabilităţile sistemului de entertainment aflat la bordul avioanelor de tip Boeing 737 şi 757 şi Airbus A320. În timpul acestordiscuţii, Roberts i-a dezvăluit agentului FBI cum intrase deja în aceste sisteme, produse de Panasonic şi Thales. Agentul susţine că l-a avertizat pe Roberts, spunându-i că aceste activităţi reprezintă o infracţiune federală. Expertul în securitate cibernetică ar fi promis atunci că nu va desfăşura astfel de activităţi. 

Când a fost reţinut de agenţii FBI, Roberts avea asupra sa un MacBook, un iPad, trei hard drive-uri şi mai multe stick-uri USB. El a negat că ar fi încercat să spargă încă o dată sistemul de control al avionului. 

Mai multe pentru tine:
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi