Un condamnat grațiat de Trump, din nou în arest. A împins un copil de 3 ani și a agresat sexual menajera

0
Publicat:

Un bărbat din New York, condamnat anterior pentru trafic de droguri, se află din nou în arest, după ce a fost acuzat de mai multe infracțiuni, inclusiv agresarea unui copil de trei ani. El a beneficiat de comutarea pedepsei în ultimele zile de mandat ale președintelui Donald Trump, în ianuarie 2021.

FOTO: arhivă

Jonathan Braun, în vârstă de 41 de ani, fusese condamnat în 2019 la zece ani de închisoare pentru conducerea unui cartel ilegal de marijuana, informează AP.

Acum, bărbatul se confruntă cu noi acuzații după ce a încălcat în mod repetat condițiile eliberării supravegheate, potrivit procurorilor federali.

Tribunalul federal din Brooklyn a emis un ordin de reținere pe numele său, iar autoritățile l-au arestat vineri dimineață, 4 aprilie, într-un hotel. La intrarea în tribunal, Braun a avut un comportament sfidător față de presă, adresând gesturi obscene jurnaliștilor.

Printre acuzațiile aduse de procurori se numără agresarea unui copil de trei ani, pe care l-ar fi împins la pământ în timpul unei dispute cu tatăl acestuia. De asemenea, este acuzat că și-ar fi agresat sexual menajera, că a amenințat un credincios într-o sinagogă și că a agresat o asistentă într-un spital din New York.

Având în vedere gravitatea și frecvența incidentelor din ultimele luni, procurorii au cerut reținerea sa fără posibilitatea eliberării pe cauțiune. Judecătoarea a admis solicitarea, menționând în sala de judecată: „Există potențialul ca cineva să fie grav rănit.”

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele