Un avion de spionaj U-2 s-a prăbuşit în California, unul dintre piloţi fiind ucis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un avion spion american de tip U-2 s-a prăbuşit marţi în California în cursul unei misiuni de antrenament, unul dintre piloţi pierzându-şi viaţa în accident, au anunţat Forţele Aeriene Americane, potrivit AFP.

Forţele Aeriene Americane anunţaseră iniţial că ambii piloţi reuşiseră să se catapulteze şi erau teferi şi sănătoşi. Ulterior, informaţia a fost rectificată, unul dintre piloţi fiind anunţat mort, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Avionul U-2, numit de asemenea „Dragon Lady“ şi conceput pentru a putea zbura la altitudini de până la 21.000 de metri pentru a spiona teritoriile inamice, este reputat ca fiind unul dintre avioanele cele mai dificile de pilotat din lume.

Veteran al Forţelor Aeriene Americane, acest tip de aparat a devenit celebru când unul dintre ele a fost doborât deasupra Uniunii Sovietice în 1960.

Retragerea din dotarea forţelor armate a fost anunţată de mai multe ori. În prezent, ea este prevăzută pentru 2019, avionul U-2 urmând a fi înlocuit printr-o dronă de recunoaştere Global Hawk, capabilă să urce aproape la aceeaşi altitudine (18.000 de metri) şi să rămână în zbor peste 30.000 de ore.

Forţele Aeriene Americane dispuneau de 33 de aparate U-2 înaintea accidentului, dintre care cinci avioane - de acelaşi tip cu cel care s-a prăbuşit marţi - au câte două locuri, fiind utilizate pentru antrenament. Aviaţia militară americană nu a făcut încă precizări despre cauzele accidentului, transmite Agerpres.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie