Trump: Un avion „plin cu huligani“ s-ar fi îndreptat spre Convenţia Republicană pentru a perturba lucrările

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele SUA, Donald Trump. Foto EPA EFE

Preşedintele american Donald Trump a declarat că autorităţile investighează un presupus complot în care sunt implicate şapte persoane care au călătorit în weekendul trecut la bordul unui avion, transportând un "echipament" nespecificat şi având ca scop să "perturbe" recenta convenţie a Partidului Republican, dar nu a oferit dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale, relatează marţi Reuters.

Într-un interviu pentru Fox News difuzat luni seară, Trump a afirmat iniţial că o persoană a urcat într-un avion în acest scop într-un oraş pe care nu l-a numit, iar apoi a spus că avionul "era complet plin cu huligani care purtau nişte uniforme închise la culoare, uniforme negre şi echipament".

"Erau în jur de şapte oameni în avion ca această persoană şi mulţi oameni erau în avion pentru a face mult rău", a afirmat preşedintele SUA.

Trump nu a precizat dacă indivizii în cauză se îndreptau spre Charlotte, în statul Carolina de Nord, unde au avut loc unele dintre evenimentele Convenţiei Republicane, sau spre Washington, unde miliardarul republican a acceptat nominalizarea partidului în cadrul unui discurs în care a folosit, în mod controversat, Casa Albă ca fundal, notează Reuters, preluată de agerpres.ro.

Întrebat unde s-a produs incidentul, Trump, care încearcă să obţină un nou mandat la Casa Albă cu o platformă bazată pe "lege şi ordine" într-un context în care este devansat în sondaje de candidatul prezidenţial democrat Joe Biden, a refuzat să divulge informaţia, precizând că în prezent se derulează o investigaţie.

Preşedintele SUA nu a precizat nici care agenţii guvernamentale investighează presupusul incident şi nici ce fel de "echipament" aveau asupra lor aceşti indivizi şi cum au reuşit să se urce la bordul unui avion care se îndrepta spre un oraş american.

Reprezentaţii Administraţiei federale a aviaţiei civile (FAA) i-a îndrumat pe jurnalişti să obţină informaţii suplimentare de la Casa Albă, care până acum nu le-a furnizat. Nici Departamentul Securităţii Interne nu a răspuns unei solicitări a Reuters de a comenta afirmaţiile lui Trump.

De asemenea este neclar, notează agenţia de ştiri, dacă presupusul incident s-ar fi produs la bordul unui avion comercial sau de alt tip şi dacă cineva a fost arestat sau pus sub acuzare.

Mai multe pentru tine:
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Serialul spectaculos de pe Netflix care domină topul în luna decembrie. Are actrițe de top, o poveste inedită și te ține lipit de televizor