Trump spune că nu dorește o „întâlnire irosită” cu Putin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Perspectiva unui summit rapid între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin la Budapesta a fost pusă în așteptare, liderul american sugerând marți seara că întâlnirea riscă să fie o simplă „pierdere de timp”, relatează Kyiv Post.

Turnura, survenită la câteva ore după ce un oficial de la Casa Albă a confirmat că „nu există planuri” pentru o întâlnire imediată, aruncă o umbră de îndoială asupra eforturilor președintelui SUA de a ajunge rapid la un acord de pace în Ucraina.

Într-o declarație adresată reporterilor din Biroul Oval, Trump a confirmat amânarea întâlnirii, pe care o anunțase chiar săptămâna trecută ca fiind iminentă.

„Nu doresc o întâlnire irosită. Nu vreau să pierd timpul, așa că voi vedea ce se întâmplă”, a spus el.

Trump a adăugat, de asemenea, că va oferi o actualizare cu privire la abordarea sa față de conflict „în următoarele două zile”.

Comentariul a venit în urma unei convorbiri telefonice între secretarul de stat Marco Rubio și ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, care, deși descrisă ca fiind „productivă” de Casa Albă, a evidențiat că cele două părți au diferențe mari de opinie privind termenii pentru încheierea războiului.

Conform unor surse americane, Rusia a menținut o „poziție maximalistă” care presupune cerințe privind concesii teritoriale și de securitate incompatibile cu un acord rapid.

Iuri Boieciko, directorul general al organizației non-profit Hope for Ukraine, a declarat pentru Kyiv Post că efortul diplomatic „s-a lovit de realitatea dură că diplomația cu mize mari necesită o muncă de teren, nu doar o credință optimistă într-un progres iminent”.

„Eșecul de a clinti poziția Rusiei evidențiază o lecție crucială de politică externă: nu există miracole în diplomație, ci doar punerea în execuție cu succes a unei strategii bine planificate”, a subliniat el.

Expertul a sugerat că lipsa de voință a Moscovei de a se distanța de setul de condiții fixe a făcut ca summitul propus la Budapesta să fie „un gest fără substanță, mai degrabă decât un vehicul pentru pace”.

Kremlinul nu se grăbește

Purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov a declarat marți că „este nevoie de pregătire, o pregătire serioasă” înainte de o eventuală întrevedere Trump-Putin.

De partea cealaltă, Volodimir Zelenski a subiniat că Putin a revenit la diplomație și l-a sunat pe Trump săptămâna trecută într-un moment în care livrarea de rachete Tomahawk a devenit o posibilitate reală. Dar „de îndată ce presiunea s-a diminuat puțin, rușii au început să renunțe la diplomație, să amâne dialogul”, a spus Zelenski.

Miercuri, Trump urmează să poarte discuții la Casa Albă cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

Luna trecută, Trump și-a schimbat poziția de conform căreia Ucraina ar trebui să cedeze teritorii și chiar a sugerat că ar putea recuceri tot teritoriul pierdut în război. După o convorbire telefonică cu Putin săptămâna trecută și o întâlnire ulterioară cu Zelenski vineri, Trump pare să-și fi schimbat din nou poziția, solicitând Kievului și Moscovei să „se oprească unde sunt” pe linia frontului si abia apoi să se angajeze în negocieri propriu-zise pentru teritorii.

Duminică, Trump a declarat că regiunea industrială Donbas din estul Ucrainei ar trebui „împărțită” conform situației actuale de pe front. 

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov a precizat în declarațiile publice de marți că Rusia se opune unui armistițiu care ar fi incompatibil cu poziția Moscova de a „rezolva cauzele profunde ale conflictului”.

El le-a spus jurnaliștilor de la Moscova că acest lucru ar contraveni înțelegerilor între cei doi președinți la summitul din Alaska, în august.

Într-o declarație comună, principalii lideri europeani au transmis: „Susținem cu tărie poziția președintelui Trump conform căreia luptele ar trebui să înceteze imediat și că linia de contact actuală ar trebui să fie punctul de plecare al negocierilor. Cu toții vedem că Putin continuă să aleagă violența și distrugerea.”

Discuții privind sancțiuni economice suplimentare împotriva Rusiei vor avea probabil loc la summitul UE de joi, la Bruxelles.

„Trebuie să creștem presiunea asupra economiei Rusiei și a industriei sale de apărare, până când Putin va fi pregătit să facă pace”, se mai arată în declarația de marți.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026