Trump şi-a anunţat demisia dintr-un sindicat al actorilor americani înainte să fie exclus: „N-aţi făcut nimic pentru mine!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump / FOTO Getty Images

Donald Trump, fostul preşedinte al Statelor Unite, şi-a dat demisia din Sindicatul Actorilor Profesionişti Americani chiar înainte de a fi exclus din această organizaţie. Sindicatul care apără interesele actorilor urma să-l excludă pe Trump pentru rolul pe care l-a jucat în incitarea violenţelor de la Capitoliu de pe 6 ianuarie.

„Vă scriu în legătură cu aşa-numita audiere a comisiei disciplinare cu scopul revocării mele din această asociaţie. Cui îi pasă!”, a scris Trump în scrisoarea de demisie.

Acesta continuă prin a explică că nu este familiar cu activitatea organizaţiei, dar că este „foarte mândru” de contribuţia sa la realizarea mai multor producţii.

„Sunt foarte mândru de contribuţia mea la filme precum Singur Acasă 2, Zoolander şi Wall Street: Money Never Sleeps; precum şi showuri de televiziune ca Prinţul din Bel-Air, Saturday Night Live şi, desigur, cel mai de succes show din istoria televiziunii, The Apprentice, asta ca să numim doar câteva!”, a scris Trump, conform AP News.

Scrisoarea se termină apoteotic cu anunţul demisiei din rândurile organizaţiei şi cu o înfierare a sindicatului.

„Nu doresc să fiu asociat cu organizaţia voastră. Prin urmare, vă informez cu privire la demisia mea imediată din SAG-AFTRA. N-aţi făcut nimic pentru mine”, a anunţat Trump.

Răspunsul sindicatului a fost scurt: „Mulţumim!”

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?