Trump le-a cerut tuturor ambasadorilor numiţi de Obama să plece din posturi până la învestirea sa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa de tranziţie a viitorului preşedinte Donald Trump a emis un mandat general prin care le cere tuturor ambasadorilor instalaţi în funcţii de către preşedintele Barack Obama să părăsească posturile până la ziua învestirii, pe 20 ianuarie, a declarat vineri ambasadorul american în Noua Zeelandă, citat de Reuters.

„Eu voi pleca pe 20 ianuarie“, anunţă ambasadorul Mark Gilbert, într-un tweet pentru Reuters.

Acest mandat „fără excepţii“ a fost trimis printr-un mesaj de la Departamentul de Stat pe 23 decembrie, precizează Gilbert, citat de Reuters, potrivit news.ro.

Ambasadorul confirmă astfel o informaţie dezvăluită de ziarul The New York Times (NYT), care citează surse diplomatice potrivit cărora administraţiile anterioare ale ambelor partide au prelungit cu săptămâni sau luni, potrivit unei tradiţii, mandatele unor ambasadori, mai ales ale celor care au copii la şcoală.

Oficiali de la Departamentul de Stat nu au putut fi contactaţi de Reuters pentru a comenta informaţiile.

Acest ordin ameninţă să lase Statele Unite fără ambasadori confirmaţi de Senat timp de luni de zile în ţări importante ca Germania, Canada şi Marea Britanie, scrie NYT.

Un oficial de rang înalt din echipa de tranziţie a lui Trump a declarat pentru ziar că decizia nu este rău intenţionată. El a prezentat-o ca pe o simplă măsură prin care Trump vrea să se asigure că ambasadorii lui Obama vor părăsi administraţia federală la finalul mandatului, la fel cum trebuie să facă mii de consilieri politici de la Casa Albă şi din cadrul agenţiilor guvernamentale.

Trump a adoptat o poziţie strictă împotriva păstrării vreunei persoane numite politic de către Obama, în contextul în care se pregăteşte să preia puterea pe 20 ianuarie şi să anuleze o mare parte a moştenirii politice interne şi externe a preşedintelui democrat, comentează NYT.

Diplomaţi au declarat pentru The New York Times că acest ordin le-a aruncat vieţile în vrie, fiind nevoiţi să facă aranjamente şi să obţină vize de dragul copiilor lor.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort