Trei militari olandezi, împușcați într-un atac armat în fața unui hotel din Indianapolis, SUA

0
Publicat:

Trei militari olandezi, care se aflau în Statele Unite ale Americii pentru antrenament, au fost împușcați și răniți într-un schimb de focuri în fața unui hotel din Indianapolis, SUA, relatează BBC.

Militarii sunt membri ai unei trupe de elită a Armatei Olandeze

Incidentul a avut loc în jurul orei 03:30, sâmbătă, 27 august, ora locală. Poliția din Indianapolis a afirmat că ofițerii i-au găsit pe cei trei bărbați cu răni provocate de gloanțe și au fost transportați la spitalele din apropiere. 

Ministerul olandez al Apărării a declarat că unul dintre bărbați se află în stare critică și că ceilalți doi sunt conștienți. 

Cei trei erau membri ai unei unități de operațiuni speciale din forțele armate olandeze. 

Conform ministerului, la momentul atacului, cei trei se aflau în timpul liber, în fața hotelului în care erau cazați.

Un ofițer al Departamentului de Poliție metropolitană din Indianapolis a afirmat pentru FOX59: „În acest moment, informaţiile pe care suntem dispuşi să le dezvăluim sunt că nu a fost ceva ce a avut loc în interiorul hotelului. A fost o altercaţie anterioară care credem că a avut loc într-o altă locaţie”. 

Ministerul olandez al Apărării a afirmat că familiile militarilor au fost informate și că a fost demarată o investigație a poliției locale. 

Nu au fost făcute arestări. 

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare