Suspectul masacrului din Colorado ar putea invoca nebunia în apărarea sa 

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suspectul atacului din Colorado are un comportament bizar în sala de judecată  FOTO: rtv.net

Suspectul atacului din Colorado de la premiera ultimului film din seria Batman, a apărut în faţa curţii de judecată luni, cu părul răvăşit şi vopsit în nuanţe de roşcat şi portocaliu.

James Eagan Holmes, în vârstă de 24 de ani, s-a înfăţişat nebărbierit şi îmbrăcat într-o salopetă vişinie, fiind legat la mâini şi la picioare. El nu a schiţat nicun gest când judecătorul a anunţat că e principalul suspect al atacului. Tânărul, acuzat că a ucis 12 oameni şi a rănit alţi 58, refuză să coopereze cu autorităţile, motiv pentru care ar putea trece luni de zile până când se va afla care a fost motivul atacului, notează Usatoday.

Procuror Carol Chambers a declarat că nu s-a hotărât dacă va cere pedeapsa cu moartea. Pentru ca o asemenea decizie să fie luată, ar mai fi necesare încă două luni şi discuţii cu victimele şi cu rudele acestora.

„Sunt multe de luat în calcul”, declară Carol, pentru că, de multe ori, pedeapsa cu moartea aplicată atentatorului afectează şi viaţa victimelor sale.

Chambers a spus că ar putea dura un an înainte ca un astfel de caz să ajungă la proces, următoarea apariţie a lui Holmes în faţa judecătorilor fiind programată pe data de 30 iulie.

„Holmes a primit un avocat din oficiu şi este ţinut izolat. E o celulă în care stă şi mănâncă singur, iar timpul petrecut afară poate fi sau nu alături de ceilalţi deţinuţi”, declară David Walcher, subofiţer.

Comportament bizar în sala de judecată

Chambers şi Walcher nu ştiu dacă Holmes se află sub medicamentaţie. Experţii în probleme mintale au fost şocaţi de felul în care arata Holmes la audieri. Deşi le-a fost imposibil, din faţa televizorului, să-şi dea seama de starea mentală a deţinutului, ei pun comportamentul ciudat, manifestat prin lipsa reacţiilor, somnolenţa, părul vopsit şi lipsa unui argument raţional al faptelor, pe seama unei probleme mentale.

„Multe dintre crimele în masă sunt rezultatul unei furii cauzate de respingere, intimidare sau maltratare”, afirmă Harry Croft, psihiatru specializat în probleme de comportament.

Deşi Holmes nu a fost supus unei expertize psihiatrice, Croft e de părere că suspectul şi-ar putea înscena boala psihică pentru a invoca o apărare pe motive de nebunie.

La audiere, Holmes a fost foarte bine păzit, atât în sala de judecată, cât şi în faţa instituţiei, unde s-a strâns o mulţime de jurnalişti şi rude ale victimelor. Printre ele s-au aflat şi Anggiat Situmeang, care şi-a pierdut nepotul în atacul de vineri seară şi care a declarat că „e foarte important ca atentatorul să fie judecat”, şi David Sanchez, al cărui ginere a fost împuşcat în cap şi se află în stare stabilă în spital.  „A fost îngrozitor. Nimeni nu ar trebui să treacă prin aşa ceva. Sper să primească pedeapsa cu moartea”, a declarat acesta.

Holmes, susţinut de familie

Avocatul familiei Holmes, Lisa Jean Damiani, a declarat, într-o conferinţă de presă din San Diego, că nimeni de la poliţa din Aurora nu a încercat să contacteze membrii familiei. În presă au apărut informaţii care susţin că mama suspectului a spus „aveţi persoana potrivită“, după ce i-au fost descrise detaliile atacului. Ea a citit o afirmaţie din interviul acordat de mama lui James, Arlene Holmes, pentru ABC: „Reporterul m-a întrebat dacă sunt Arlene Holmes şi dacă James Holmes e fiul meu. I-am răspuns, că da, eu sunt. L-am întrebat de ce mă sună şi mi-a spus despre atacul din Aurora. Mi-a cerut un comentariu. I-am spus că nu comentez, pentru că nu ştiu dacă persoana despre care îmi vorbeşte este fiul meu şi trebuie mai întâi să aflu”. Arlene Holmes declară că a fost înţeleasă greşit şi acum se teme pentru siguranţa familiei sale.

„Este fiul lor şi rezistă aşa cum ar face oricine în această situaţie. Cred că oricine a fost părinte îşi poate imagina cum se simt“, a adăugat avocata familie.
 

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța