SUA triplează „bonusul” pentru autodeportare: 3.000 de dolari și bilet de avion pentru migranții care pleacă de bunăvoie

0
Publicat:

Guvernul Statelor Unite a decis să tripleze stimulentul financiar acordat migranților aflați ilegal pe teritoriul american care aleg să părăsească țara de bunăvoie până la 31 decembrie. Potrivit Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), autoritățile americane vor acoperi și costurile biletelor de avion pentru întoarcerea acestora în țările de origine.

Guvernul american mărește stimulentul pentru autodeportare FOTO: Arhivă

Anunțul a fost făcut luni de secretarul DHS, Kristi Noem, care a explicat că suma oferită în cadrul programului de „autodeportare” a fost majorată de la 1.000 la 3.000 de dolari, relatează agenția de presă EFE, citată de Agerpres.

„Dacă doriți să vă întoarceți de bună voie în țara de origine și vă aflați ilegal în SUA, vă vom oferi 3.000 de dolari în timpul sărbătorilor, astfel încât să vă puteți întoarce acasă. Vă vom cumpăra biletul de avion și vă vom oferi 3.000 de dolari pentru a vă întoarce în țara dumneavoastră”, a declarat Kristi Noem.

Măsura, valabilă doar până la finalul anului

Șefa DHS a precizat că majorarea „bonusului de ieșire” se aplică doar până la sfârșitul anului și vizează atât „persoane care nu au fost reținute” de agențiile de imigrare, cât și pe cele „care sunt reținute și nu au acuzații penale” împotriva lor.

Ridicați mâna. Vă vom ajuta să vă întoarceți acasă”, a afirmat Noem, într-un interviu acordat postului Fox News.

De la 1.000 la 3.000 de dolari pentru plecarea voluntară

Autoritățile americane anunțaseră încă din luna mai un stimulent de 1.000 de dolari și un bilet de avion doar dus către țara de origine pentru imigranții fără acte care acceptau să plece voluntar din SUA. Noua măsură vine în contextul intensificării politicilor de descurajare a imigrației ilegale.

„Vom înlesni procesul și poate că vor avea ocazia să se întoarcă în această țară în mod corect într-o zi. Dacă așteaptă să-i interceptăm, să-i reținem, să-i arestăm și să fie nevoie să-i deportăm noi înșine, nu vor mai avea niciodată ocazia să se întoarcă”, a avertizat secretarul DHS.

Apel la utilizarea aplicației CBP Home

Kristi Noem i-a îndemnat pe cei care aleg „autodeportarea” să descarce și să folosească aplicația oficială CBP Home, pusă la dispoziție de autoritățile americane. „Ne vom asigura că ajung acasă la timp pentru Crăciun”, a insistat ea.

Într-un comunicat publicat luni, Departamentul pentru Securitate Internă a transmis că, de la revenirea președintelui Donald Trump la Casa Albă, în luna ianuarie, aproximativ 1,9 milioane de imigranți fără acte au ales deportarea voluntară, zeci de mii dintre ei prin intermediul aplicației CBP Home.

Cifre contestate de observatori

Casa Albă a anunțat că, până în prezent, peste 2,5 milioane de migranți ilegali au părăsit Statele Unite ca urmare a politicii administrației Trump în domeniul migrației.

Totuși, agenția EFE notează că instituțiile americane responsabile de imigrație au încetat să mai publice date detaliate despre operațiunile lor, fapt care ridică semne de întrebare cu privire la exactitatea cifrelor comunicate de Casa Albă.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort