SUA: Noi manifestaţii sunt anunţate în cazul adolescentului ucis de Zimmerman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Susţinătorii lui Trayvon Martin au anunţat luni că, în cursul zilei de sâmbătă, vor avea loc manifestaţii în mai mult de 100 de oraşe americane, pentru a menţine presiunea după ce ucigaşul adolescentului omorât anul trecut a fost achitat.

„În sâmbăta aceasta, vor fi manifestaţii în aproximativ 100 de oraşe, în faţa clădirilor federale, pentru a face presiune asupra guvernului care nu ne protejează drepturile civice”, a argumentat activistul pentru drepturile civice, Al Sharpton.

Al Sharpton este cel care conduce National Action Network (NAN), organizaţie de apărare a drepturilor omului. Activistul american este încrezător că guvernul federal va relua dosarul pentru a-l analiza de această dată din prisma drepturilor civice. „Nu s-a terminat. Este departe de a se termina”, a declarat Sharpton pentru NBC. După pronunţarea deciziei achitării lui Zimmerman, liderul NAN susţinea că „trebuie să privim, în esenţă, drepturile cetăţeneşti ale lui Trayvon Martin. Adolescentul avea dreptul de a se reîntoarce acasă”.

Achitarea agentului de pază voluntar, în vârstă de 29 de ani, care a invocat autoapărarea chiar dacă Trayvon Martin nu era înarmat, a reînviat rănile rasiale mai vechi. Mii de persoane au ieşit în stradă duminică, în mai multe oraşe, printre care New York, San Francisco, Los Angeles şi Atlanta, având lozinci precum „fără justiţie, nu există pace” sau  „noi suntem toţi Trayvon Martin”.

Mai multe pentru tine:
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG