SUA: Camera Reprezentanţilor aprobă cea mai importantă măsură de control al armelor de foc din ultimii 20 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOT EPA-EFE

Camera Reprezentanţilor din Congresul american a aprobat o lege care extinde verificarea antecedentelor pentru achiziţiile de arme, inclusiv la expoziţii sau în cazul vânzării pe internet, informează BBC.

Legea este cea mai importantă măsură legată de controlul armelor care face progrese în Congres în ultimele două decenii.

Camera Reprezentanţilor, controlată de democraţi, a trecut legea cu 240 de voturi „pro” şi 190 „împotrivă”. Este puţin probabil ca legea să treacă de Senat, acolo unde republicanii au majoritate. De asemenea, şi preşedintele Donald Trump ar trebui să semneze proiectul pentru aprobare.

Casa Albă a spus, marţi, că consilierii preşedintelui Trump vor recomanda ca acesta să se opună legii pentru că ar fi nevoie de „obligaţii dificile” care ar fi „incompatibile cu garanţia celui de-Al Doilea Amendament pentru dreptul de a deţine arme.”

Criticii proiectului, printre care şi mulţi republicani, spun că schimbările nu ar fi împiedicat multe dintre atacurile armate recente, inclusiv cel de la liceul din Parkland, Florida, de anul trecut, în urma căruia 17 persoane au fost ucise şi care a stârnit o mişcare a elevilor care cer restricţii mai dure.

Susţinătorii legii spun că există un sprijin public major pentru extinderea verificărilor şi o nemulţumire legată de lipsa de acţiune a Congresului.

Legea intenţionează să elimine portiţele de scăpare care le permit americanilor să cumpere arme fără să fie verificaţi de autorităţile federale-sub legea actuală, achiziţiile private nu fac obiectul acestor verificări.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?