Statele Unite intră într-o săptămână fierbinte înainte de învestirea lui Trump: marşuri şi diverse forme de protest încep astăzi la Washington şi în alte oraşe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O săptămână de manifestaţii înainte de ceremonia de învestire a lui Donald Trump în funcţia de preşedinte începe sâmbătă printr-un marş la Washington în semn de protest faţă de comentariile polemice ale următorului lider de la Casa Albă la adresa musulmanilor, mexicanilor şi altor minorităţi din Statele Unite.

Marşul, condus de reverendul Al Sharpton, cunoscut pentru angajamentul său în favoarea drepturilor civile, va avea punctul culminant la monumentul ridicat în memoria lui Martin Luther King, situat la trei kilometri de treptele Capitoliului, unde Donald Trump va depune jurământul şi va deveni cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite.

Organizatorii aşteaptă 25.000 de persoane la această acţiune de protest.

Comentariile polemice ale lui Trump la adresa migranţilor şi femeilor şi promisiunile de aborga reforma sănătăţii, emblematică pentru moştenirea Obama, a provocat furie în rândurile multor americani de pe stânga eşichierului politic.

Aproximativ 30 de grupuri, practic toate anti-Trump, au obţinut autorizaţii de protest pentru săptâmâna dinaintea învestirii excentricului miliardar din New York.

Demonstraţii sunt programate pe tot teritoriul Statelor Unite, însă punctul central al furiei anti-Trump se va afla în capitala Washington.

La 20 ianuarie, sute de mii de persoane sunt aşteptate la Washington, unele pentru a asista la ceremonia de învestire, alte pentru a o perturba.

În total, 28.000 de membri ai forţelor de securitate urmează să fie mobilizaţi la Washington pentru a asigura ordinea publică.

Evenimentul cel mai important va fi Marşul Femeilor, programat să aibă loc sâmbăta viitoare la Washington, în prima zi a mandatului de preşedinte al lui Donald Trump.

Totul a început cu o simplă postare pe Facebook, în Hawaii, a avocatei pensionare Teresa Shook, către aproximativ 40 dintre prietenii ei, transmite agenţia de presă AFP, citată de news.ro.

Vorba s-a răspândit repede şi astfel a apărut grupul pe Facebook pro-Clinton Pantsuit Nation, care are aproximativ patru milioane de membri.

Marşul va începe la ora locală 10.00 (17.00, ora României) şi va fi susţinut de participanţi de prim-plan ca Katy Perry, Julianne Moore, Cher şi Scarlett Johansson.

„Oameni de toate genurile, vârstele, rasele, culturile, afilierile politice şi mediile“ sunt aşteptaţi la protest pentru a cere drepturi pentru imigranţi şi acces la avort, potrivit organizatorilor.

Zeci de organizaţii progresiste susţin evenimentul şi este aşteptată o prezenţă puternică a afroamericanilor.

Trump se poate aştepta să vadă multe pancarte care să-i amintească unele dintre interacţiunile sale dubioase cu femei, inclusiv acuzaţii de agresiune sexuală, declaraţii sexiste şi umilirea unei prezentatoare TV pentru că s-a îngrăşat.

Aproximativ 190.000 de persoane au anunţat pe Facebook că vor participa la marş. Alte 250.000 de persoane se declară interesate.

Organizatorii mizează pe prezenţa a 200.000 de persoane.

Aproximativ 300 de „marşuri surori“ sunt anunţate în Statele Unite - la New York, Boston, Los Angeles şi Seattle - şi în lume.

În afară de mitingurile tradiţionale, între alte proteste plănuite la nivel naţional se află concursuri de poezii critice, iar o „Art Strike“ („Grevă a artei“) îndeamnă muzeele să-şi închidă porţile pe 20 ianuarie pentru a „combate normalizarea trumpismului“.

Mai multe pentru tine:
Cele 5 zodii care vor renaște după Crăciun. Au karma de partea lor și îsi schimbă destinul
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Frumoasă ca o zână. Prințesa Charlene de Monaco a strălucit la Balul de Crăciun cu o rochie "recomandată" de Kate
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi