Senatorul democrat Mark Kelly, reales în Arizona. Partidul lui Biden, la un singur vot de păstrarea majorității în Camera Superioară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul democrat Mark Kelly a fost reales vineri în funcţie în Arizona, unul dintre statele decisive pentru controlul Senatului american, plasând partidul preşedintelui Joe Biden la doar un singur vot distanţă de păstrarea majorităţii în camera superioară, relatează Reuters şi AFP.

Senatorul democrat Mark Kelly a fost reales vineri Foto EPA EFE

Fostul astronaut Mark Kelly l-a devansat pe adversarul său republican Blake Masters în acest stat din sud-vest, au asigurat trei canale de televiziune americane.

"Sunt impresionat de încrederea pe care mi-a acordat-o statul nostru", a spus fostul astronaut în vârstă de 58 de ani.

Victoria sa semnifică faptul că democraţii şi republicanii au câştigat fiecare câte 49 de locuri în Senat.

Controlul Congresului depinde acum de rezultatul scrutinului din Nevada şi Georgia. Democraţii au nevoie să mai câştige un singur loc pentru a-şi asigura majoritatea în Senat, vicepreşedintele Kamala Harris beneficiind de un vot decisiv.

În Nevada, doar aproximativ 800 de voturi îi desparte pe cei doi candidaţi pentru postul de senator. În Georgia, câştigătorul va fi cunoscut după al doilea tur de scrutin, programat pentru 6 decembrie.

Biden și-a reafirmat intenția de a candida pentru al doilea mandat

Preşedintele american Joe Biden a reafirmat miercuri că „intenţionează” să candideze pentru un al doilea mandat în 2024, dar va confirma aceasta „la începutul anului viitor”, relatează AFP, potrivit Agerpres.

„Intenţia mea este să mă reprezint”, a declarat liderul democrat în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că este totuşi vorba de o „decizie de familie”.

Joe Biden, cel mai vârstnic preşedinte american ales vreodată, va împlini 80 de ani în câteva zile şi perspectiva unei noi candidaturi nu încântă opinia publică şi nici măcar tabăra sa democrată.

El a precizat miercuri că alegerea sa nu va depinde de rivalul sau republican Donald Trump, care intenţionează să-şi anunţe candidatura pentru 2024 săptămâna viitoare de la reşedinţa sa din Florida.

Joe Biden s-a adresat la o zi de la alegerile legislative de la jumătatea mandatului, considerate ca un test pentru viitorul său politic.  

Mai multe pentru tine:
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi