Şeful sericiilor secrete americane trebuie să spună oficial cine sunt ucigaşii jurnalistului saudit Jamal Khashoggi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţiile americane de informaţii vor avea la dispoziţie o lună pentru a întocmi o declaraţie oficială care să spună dacă prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman (MbS)  a fost sau nu responsabil de uciderea dizidentului saudit şi jurnalistului Jamal Khashoggi, informează The Guardian.

Bugetul anual pentru armată, cunoscut ca Actul de autorizare privind Apărarea Naţională (NDAA), a fost ratificat cu o mare majoritate în Camera Reprezentanţilor, miercuri şi este de aşteptat să fie aprobat de Senat săptămâna viitoare, înainte să fie semnat de preşedinele Donald Trump şi să devină lege.

În negocierile care au avut loc înaintea trecerii prin Parlament a NDAA, mai multe secţiuni care stipulau că ucigaşii lui Khashoggi trebuie să fie supuşi unor măsuri punitive au fost scoase din proiectul de lege, la insistenţa Casei Albe – precum şi clauzele care menţionau că SUA îşi va retrage susţinerea pentru  războiul saudiţilor din Yemen. 

Potrivit New York Times, ginerele preşedintelui, Jared Kushner, şi-a asumat un rol de conducere în negocieri, din partea Casei Albe, şi a insistat ca clauzele punitive asupra Arabiei Saudite să fie îndepărtate.

Însă în versiunea finală a proiectului de lege se menţionează că directorul serviciilor naţionale de informaţii (DNI) trebuie să prezinte o concluzie finală oficială în cursul a 30 de zile, referitoare la cine este responsabil pentru uciderea şi tranşarea lui Khashoggi, la consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, în luna octombrie a anului trecut.

În aprilie, SUA au interzis accesul în ţară pentru 16 cetăţeni saudiţi, pentru rolul pe care aceştia l-au jucat în asasinat, inclusiv unuia dintre cei mai apropiaţi consilieri ai prinţului saudit, Saud al-Qahtani. Săptămâna aceasta, Departamentul de stat l-a adăugat pe listă şi pe fostul consul general saudit la Istanbul, Mihammed al-Otaibi.

Într-o şedinţă cu uşile închise, din decembrie 2019, directorul CIA, Gina Haspel, le-a spus senatorilor că agenţia este convinsă de faptul că asasinatul a fost ordonat de prinţul saudit MbS.

„Ştim că comunitatea de informaţii a apreciat cu mare încredere că MbS are cel puţin o parte din responsabilitatea uciderii lui Khashoggi şi muşamalizarea care a urmat”, a declarat pentru The Guardian, Tom Malinowski, congresmanul democrat din New Jersey. „Prin urmare, dacă ei vor răspunde la întrebare cu sinceritate, MbS va fi pe listă”.

Solicitarea Congresului pentru o declaraţie oficială va fi un test al independenţei biroului DNI.

„Nu aş fi surprins dacă Casa Albă ar pune vreun fel de presiune pe directorul informaţiilor naţionale, ca acesta să ajungă la o concluzie diferită”, a spus Malonowski. 

Mai multe pentru tine:
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate