Şeful de operaţiuni al marinei SUA în Orientul Mijlociu, găsit mort în Bahrain

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scott Stearney Foto: EPA/EFE

Şeful de operaţiuni al marinei americane în Orientul Mijlociu, viceamiralul Scott Stearney, a fost găsit mort în Bahrain sâmbătă, a anunţat armata americană, adăugând că, deocamdată, nu este luat în calcul un act criminal, transmite AFP.

Ofiţerul, care a preluat în luna mai funcţiile de şef al Comandamentului central al Forţelor navale ale SUA, care include şi Flota a V-a americană, şi de comandant al Forţele maritime combinate, a fost găsit decedat în reşedinţa sa din Bahrain.

„Este o veste bulversantă pentru familia Stearney, pentru Flota a V-a şi pentru întreaga marină. Scott Stearney era un militar decorat al marinei“, a declarat amiralul John Richardson, şeful operaţiunilor navale, într-un comunicat.

„În acest stadiu, nu suspectăm niciun fel de act criminal“, a adăugat el, precizând că marina americană şi Ministerul de Interne din Bahrain cooperează în cadrul acestei anchete.

Oficiali din cadrul apărării americane au declarat însă pentru CBS News că pare să fi fost vorba despre o sinucidere. 

Potrivit France-Presse, funcţia de şef de operaţiuni al US Navy în Orientul Mijlociu a fost preluată de comandantul adjunct al Flotei a V-a a Statelor Unite, contraamiralul Paul Schlise.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Frizerii spun adevărul pe care clienții nu vor să-l audă. 7 lucruri pe care le faci la salon și care îți enervează stilistul
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat