Scântei și părți componente cad dintr-un avion după decolare. Imagini filmate de martori oculari

0
Publicat:

Un martor a filmat în SUA momentul în care scântei și mai multe bucăți se desprindeau dintr-un avion la scurt timp de la decolarea acestuia.

Scântei observate la un avion în SUA / Foto Twitter / American Pride

Avionul, care trebuia să aterizeze inițial pe Aeroportul Internațional din São Paulo, a fost nevoit să se întoarcă pe Aeroportul Internațional Newark Liberty la ora locală 01:00 (8:00 ora României), pe 22 septembrie, la aproximativ o oră și jumătate după decolare.

În videoclipul distribuit pe rețelele de socializare se pot auzi țipetele martorilor de la sol în timp ce Boeingul 777-200 trece pe deasupra lor cu scântei lăsate în urmă.

Compania United Airlines a declarat pentru 9News.com că la bord se aflau 256 de pasageri în momentul incidentului.

„După ce aeronava noastră a avut o problemă tehnică la scurt timp după decolare, a rămas în aer pentru a arde combustibil și apoi a aterizat în siguranță”, a spus un purtător de cuvânt într-un comunicat.

„Pasagerii au plecat cu o nouă aeronavă în această după-amiază. Inspecția inițială de întreținere indică o problemă cu o pompa hidraulică”., a mai precizat compania.

Administrația Federală a Aviației (FAA) a declarat că United Airliness le-a dezvăluit problema. 

În ultima săptămână, compania a făcut inspecții, iar în urma acestora, 25 de avioane Boeing 777-200 vor rămâne la sol din cauza unor probleme tehnice.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare