Șapte copii au murit din cauza unor jucării cu bile magnetice: „se pot bloca în sistemul digestiv” VIDEO

0
Publicat:

Autoritatea americană pentru protecția consumatorilor a avertizat oamenii, joi, să înceteze imediat să mai folosească seturile de bile magnetice ale producătorului chinez Doraemon. Semnalul de alarmă vine după ce șapte copii au murit, din cauza ingerării magneților. 

Figurine Doraemon FOTO AP

Comisia pentru Siguranța Produselor de Consum (CPSC) a stabilit că seturile de bile magnetice Doraemon Dovfun Suit conțineau unul sau mai mulți magneți, care erau mai mici și mai puternici decât o cer reglementările federale privind jucăriile, notează Reuters.

Jucăriile au fost vândute online pe Amazon.com (AMZN.O) pentru aproximativ 25 de dolari, în seturi închise într-o carcasă din plastic transparent, puse într-o cutie portabilă de depozitare, din tablă.

Mii de magneți au fost ingerați

CPSC a spus că aproximativ 2.400 de ingerări de magneti au fost tratate în departamentele de urgență ale spitalelor, din 2017 până în 2021. De asemenea, au fost raportate șapte decese, inclusiv două în afara Statelor Unite.

„Când magneții de mare putere sunt înghițiți, cei de mare putere se pot atrage unul către celălalt sau către un alt obiect metalic și se pot bloca în sistemul digestiv”, a transmis CPSC, într-un comunicat.

Autoritatea de reglementare a spus că Doraemon a primit o notificare, dar producătorul nu a fost de acord să recheme aceste seturi de bile magnetice sau să remedieze situația în vreun fel, pentru consumatori. Compania nu a putut fi contactată pentru comentarii.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente